Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale din 2024 – 2025.
Cea mai mare amendă pe care AEP o poate acorda – 200.000 de lei – a fost aplicată fostului candidat independent Călin Georgescu, care a încălcat mai multe prevederi legale. Cea mai mare sumă de bani a fost confiscată de la AUR, respectiv peste 13 milioane de lei din totalul confiscărilor. Nicuşor Dan a primit două amenzi, în valoare totală de 40.000 de lei, în urma unor sesizări, care au vizat publicitatea electorală, transmite News.ro.
Raport făcut de Expert Forum
Expert Forum a realizat un raport care sintetizează sancţiunile aplicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în 2024 şi 2025, atât pentru finanţarea campaniilor electorale, cât şi pentru finanţarea politică.
ONG-ul explică faptul că statisticile se bazează pe date obţinute pe baza Legii 544/2001 de la AEP, în data de 2 iulie, dar precizează că unele dintre sesizări sunt încă în procedura de investigaţie.
”La momentul obţinerii datelor controlul legat de alegerile prezidenţiale nu fusese finalizat. De asemenea, AEP nu a realizat controalele de fond anuale la partidele politice în 2024, deci sancţiunile aplicate se bazează pe sesizări”, precizează Expert Forum.
”Considerăm că amenzile ar putea fi crescute, pentru a fi diuasive, mai ales pentru încălcările legislaţiei privind veniturile şi cheltuielile, precum şi cu privire la nerespectarea regulilor legate de transparenţă (…) Deşi acest raport tratează problema sancţiunilor, considerăm că un cadru legal clar şi eficient, prevenţia şi intervenţia promptă, precum şi resurse suficiente alocate unei autorităţi care acţionează independent reprezintă soluţia pentru o finanţare politică integră”, mai arată Expert Forum.
Ce arată datele transmise de AEP
AEP a transmis Expert Forum o listă cu 717 rapoarte, însă unele persoane sau partide figurează de mai multe ori.
”Am identificat 688 de persoane sau entităţi distincte (…) În total, au fost aplicate amenzi de 1.660.000 de lei şi s-au confiscat 19.503.170,44 de lei”, arată organizaţia.
Aceasta explică faptul că, din valoarea totală a amenzilor, 530 de mii de lei provin din controale legate de alegerile prezidenţiale, 420 de mii din cele legate de alegerile locale, iar 270 mii de lei reprezintă amenzi pentru alegerile parlamentare.
”Ca urmare a sesizărilor primite, AEP a aplicat amenzi de 365 de mii de lei – în acest caz nu ştim exact de ce tip de proces sunt legate”, arată Expert Forum.
Organizaţia precizează că aproape jumătate din cuantumul amenzilor a fost aplicat direct partidelor politice, adică 775 de mii de lei.
Cea mai mare amendă a fost pentru Călin Georgescu
”Cele mai mari amenzi au fost de 100,000 de lei şi 200.000 de lei – prima a fost aplicată POT, iar a cea de-a doua lui Călin Georgescu, pentru numeroase încălcări”, arată Expert Forum.
Organizaţia explică faptul că fostul candidat independent Călin Georgescu a încălcat inclusiv prevederi legate de sursa fondurilor, tipurile de materiale care pot fi folosite şi depunerea raportului de venituri şi cheltuieli, respectiv a documentelor justificative.
AEP a sesizat şi Poliţia şi Parchetul General cu privire la campania lui Călin Georgescu.
Georgescu a primit mai multe amenzi, astfel:
- 50.000 de lei – art 28 (1) a) cheltuielile aferente campaniilor electorale trebuie să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;
- 25.000de lei – art 36 (3) – Competitorii electorali au obligaţia de a imprima pe materialele electorale numele candidatului, operatorul economic, CMF şi tiraj, dacă este cazul.
- 25.000 de lei – art 36 (32) – În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la AEP o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora.
- 50.000de lei – art.47 alin. (1) – În 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile de la art. 28 alin. (13).
- 50.000 de lei – art. 50 alin (2) – Partidele politice şi candidaţii independenţi au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile AEP documentele solicitate.
Avertismente au fost aplicate pentru:
- 28 alin (2) – Încasarea contribuţiilor electorale şi plata cheltuielilor electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor bancare notificate în prealabil AEP.
- 28 alin. (6) – Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile bancare notificate numai de către candidaţi, partide politice sau de către mandatarii financiari ai acestora.
- 28 alin. (15) – Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile bancare notificate AEP numai până la data încheierii campaniei electorale.
19 milioane de lei confiscaţi
În total, AEP a confiscat 19 milioane de lei, din care 16 milioane pentru alegerile europarlamentare şi 2,6 milioane de lei pentru cele locale. 483 de mii de lei au fost confiscaţi ca urmare a unor sesizări (fără a putea identifica tipul de alegeri/fond din datele analizate). Din această ultimă categorie, 455 de mii de lei sunt asociaţi SOS România.
AUR a primit în total amenzi de 130.000 de lei şi au fost confiscate sume de 13.735.990 de lei, majoritatea pentru alegerile europarlamentare. Şi mandatarul financiar SC OMF ACCOUNTING SERVICES SRL a fost amendat cu 15.000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor privind obligativitatea de a declara în 3 zile către mandatar, respectiv către AEP venitul. O sancţiune similară a fost aplicată şi pentru alegerile locale.
Bani confiscaţi şi de la PNL
Şi în cazul PNL Autoritatea Electorală permanentă a confiscat 2.530.000 lei, pe baza aceluiaşi articol, art. 7 (2), care stabileşte că ”Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.” Şi PNL a primit amenzi pentru parlamentare şi locale.
Un al treilea caz de confiscare este cel legat de Forţa Dreptei, unde AEP a confiscat 235.066,44 lei, pentru europarlamentare.
PSD a primit printre cele mai mici amenzi – câte 15,000 de lei amenzi pentru locale şi parlamentare, pentru încălcarea mai multor articole. De asemenea, AEP a confiscat 325 mii de lei pentru locale şi 4.279 lei pentru parlamentare. Sancţiunile nu au fost contestate în instanţă.
POT a primit o amendă de 100,000 de lei, la care se adaugă suma de 28.353 lei, care a fost confiscată, ca urmare a unei sesizări. POT a contestat decizia în instanţă. Amenda a fost primită pentru folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele prevăzute, respectiv pentru faptul că nu a prezentat AEP informaţiile solicitate în termen de 15 zile. Pentru parlamentare şi locale a primit avertismente şi s-a confiscat suma de 2,2 mii lei.
SOS România a primit amenzi de 45,000 de lei, ca urmare a unor sesizări. I s-au confiscat în total 479 mii lei, ca urmare a celor 2 sesizări şi a unor constatări în urma controalelor pentru locale şi parlamentare.
Cea mai mare parte a sumei confiscate este legată de încălcarea art 25 (2) ”Este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinaţii decât cele prevăzute la alin. (1).”
În cazul unei sesizări, pentru care a primit amendă 25 de mii de lei şi s-a confiscat suma de 28 mii de lei, AEP a constatat că SOS România a încălcat art 11 (1), care stabileşte că ” La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia”. SOS nu a contestat rapoartele în instanţă.
Partidul Naţional Conservator a primit o amendă de 70,000 de lei, la care se adaugă suma de 6.939,50 lei, care a fost confiscată, pentru mai multe încălcări, incluzând cele referitoare la modalitatea de primire şi cheltuire a fondurilor, nerespectarea limitelor cheltuielilor, precum şi nerespectarea reglementării de a prezenta în termen de 15 zile reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente documentele solicitate.
Forţa Dreptei a primit în total amenzi de 50,000 de lei, din care cea mai mare a fost de 30,000 de lei, la locale. Tot la locale, AEP a confiscat un total de 903 mii de lei pentru încălcări legate de modul de înregistrare şi cheltuire a banilor, încălcări legate de înregistrarea mandatarului financiar şi nerespectarea destinaţiilor pentru cheltuieli. La europarlamentare partidului i s-a confiscat suma de 235 mii de lei şi i s-a aplicat o amendă de 10,000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor privind împrumuturile.
USR a primit cea mai mare amendă la locale – 45,000 de lei, la care se adaugă sume confiscate de 464.918 lei pentru încălcări ale legislaţiei legate de limitele maxime ale contribuţiilor, destinaţiile cheltuielilor şi pentru folosirea de materiale electorale nepermise. O amendă de 20,000 de lei a primit şi în 2025 pentru încălcare legislaţiei care stabileşte că cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora. USR a primit 3 avertismente, pentru parlamentare, europarlamentare şi un control e fond, legat de subvenţii, la care se adaugă un total confiscat de 20 de mii lei. În urma controlului de fond, USR a fost sancţionat pentru încălcarea art. 25 alin. (2) ”Este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinaţii decât cele prevăzute la alin. (1).”
Nicuşor Dan a primit 2 amenzi de 20,000 de lei, care nu au fost contestate în instanţă. Ambele controale au pornit de la sesizări. Prima se leagă de încălcarea articolului care stabileşte ce materiale electorale pot fi folosite în campanie (36/2). Cea de-a doua se leagă de încălcarea legislaţiei privind marcarea publicităţii politice, finanţarea campaniei electorale de către o entitate care nu are acest drept – art. 33 alin. (1) – şi a art. 36 (2), care stabileşte ce tipuri de materiale de propagandă electorală pot fi utilizate.