Piața mașinilor full-electrice din România a scăzut cu peste 40% în primele șapte luni ale anului, deși pe plan local s-au lansat multe modele noi și mai accesibile, inclusiv noutățile mărcilor chineze.
În România, înmatriculările de mașini full-electrice noi au scăzut cu 44% în prima parte a anului și doar Croația a avut o scădere procentuală mai mare, dintre toate statele UE, conform datelor ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile), citate de HotNews.
Înmatriculări electrice: Austria – România 10-1
Mașina electrică are un an bun în UE, cu creștere de 22% și un total de 869.000 de vehicule. Austria, Bulgaria și Polonia au an record.
În 2025, România scade puternic pe electrice, în condițiile în care restul Europei afișează cifre în creștere, arată ultimele date oficiale.
În România s-au înmatriculat în prima jumătate din an puțin peste 3.000 de mașini full-electrice, în timp ce în Austria, au fost de zece ori mai multe. Context: populația Austriei este la jumătate față de România, dar salariul austriecilor este de trei ori mai mare decât cel al românilor.
Alte piețe din regiune au cel mai bun an de până acum: Polonia, Cehia, Slovacia și Slovenia au crescut cu ponderi între 60% și 70%. Piața din Bulgaria a urcat cu 31%, iar cea ungară, cu 12%.
Diana Buzoianu, despre programul Rabla
Programul Rabla românesc a fost suspendat pe 18 iunie, cu o zi înainte de începerea etapei pentru persoane fizice. Programul va fi reluat de la 1 septembrie, însă cu buget de trei ori mai mic.
Subvenția pentru mașini full-electrice va scădea puternic – de la valoarea propusă, de 7.500 de euro, la 3.700 de euro. Industria auto ceruse 8.500 euro.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, spunea că, în anii următori, finanțarea programului ar trebui regândită, astfel încât să nu depindă numai de fondurile de la bugetul statului, cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.
„Ecotichetul pentru electrice a fost ajustat, dar această decizie permite ca, în condițiile bugetare actuale, să putem oferi unui număr cât mai mare de români șansa de a beneficia și în acest an de de sprijin. În paralel, încercăm să construim un cadru de finanțare mai stabil și durabil pe viitor prin acoperirea acestui program prin Fondul Social pentru Climă”, a declarat, vineri, ministra Mediului.
A fost precum într-un roller-coaster parcursul legat de subvenția pentru electrice în România: ani de zile statul oferea 10.000 de euro, a scăzut apoi la 5.000 de euro.
Din nou s-a căzut de acord ca subvenția să urce spre 7.500 euro și apoi programul a fost suspendat.
Mai avem un deceniu la dispoziție
Din 2035, în UE nu vor mai putea fi vândute mașini noi pe benzină sau motorină, urmând să conteze doar cele full-electrice, cele pe hidrogen și (probabil) cele pe bază de e-fuels. În aceste condiții, ar fi normal ca vânzările de full-electrice să crească, însă în România nu se întâmplă asta.
În România sunt puțin peste 50.000 de mașini full-electrice pe șosele, ponderea lor fiind de 0,5% din întregul parc auto.
Câte mașini electrice noi s-au înmatriculat în România în perioada 2014-2024 (date ACEA):
- 2014: 7
- 2015: 24
- 2016: 74
- 2017: 188
- 2018: 605
- 2019: 1.506
- 2020: 2.837
- 2021: 6.342
- 2022: 11.638
- 2023: 14.438
- 2024: 9.795
Scăderea a venit pe fondul înjumătățirii subvenției acordată programul Rabla, de la 10.000 euro, la 5.000 de euro. Aceasta a fost cauza principală pentru prăbușirea pieței, însă un alt motiv a fost și faptul că sunt foarte puține modele electrice accesibile la preț.
Prețurile mașinilor
Este foarte mic numărul de modele electrice care, înainte de aplicarea oricărei subvenții, au preț de listă de sub 30.000 de euro. Pentru modele ceva mai mari, cu care să poți merge cu familia în concediu, prețul este mult peste o mașină cu motor pe benzină, trecând de 40-50.000 de euro.
Pentru 2025 era preconizată o creștere a subvenției, industria a cerut insistente asta, iar planul era ca subvenția să urce cu 50%, la 7.500 euro (37.000 de lei) pentru mașinile full-electrice.
„Piața auto din România a fost grav afectată de cea mai lungă întârziere din istoria Programului Rabla, urmată de suspendarea completă a ediției 2025. Această situație fără precedent a destabilizat profund încrederea consumatorilor și a blocat deciziile de achiziție, iar scăderea de peste 50% a înmatriculărilor de autoturisme electrice, în luna iunie, este o consecință directă și alarmantă”, a declarat spunea Dan Vardie, președinte APIA.
Și iulie a fost pe minus, scădere de 18% la full-electrice, conform datelor APIA. Cota de piață a acestora a fost de 3,2% din total, în timp ce în multe țări UE cota a trecut de 10%. Scăderea vine într-un an în care s-au lansat în țară câteva mărci chineze, inclusiv faimoasa BYD, considerată de mulți ca fiind rival pentru Tesla. Care sunt cele mai vândute modele de mașini electrice, la noi?
Top zece mărci de full-electrice în primele șapte luni din 2025, înmatriculări mașini noi, date APIA
- Dacia – 1160
- Tesla – 423
- Hyundai – 257
- Renault – 234
- Ford – 231
- Volkswagen – 217
- Mercedes-Benz – 182
- BMW – 160
- Leapmotor – 142
- Volvo – 115
Top 10 modele full-electrice înmatriculate în șapte luni din 2025
- Dacia Spring – 1160
- Tesla Model 3 – 221
- Tesla Model Y – 197
- Hyundai Kona – 158
- Renault Megane – 142
- Leapmotor T03 – 138
- Volkswagen ID.4 – 118
- Ford Capri – 85
- Volkswagen ID.3 – 68
- Mercedes-Bez EQA – 66
Piața europeană
Germania este, la mare distanță, piața numărul unu din UE, cu 248.000 de mașini și creștere de 35%. Franța a rămas pe locul doi, cu 148.000 de mașini (scădere de 6%). Pe trei a fost Belgia, cu 76.000 de mașini și un avans de 20%.
Dintre țările din afara UE, două piețe sunt extrem de mari pentru mașinile electrice: Marea Britanie, cu un total de 224.000 (nu departe de Germania) și Norvegia (70.000, creștere de 37%).