Un incident s-a produs, luni, cu 40 de minute înainte ca avionul WizzAir care decolase de pe aeroportul Charleroi din Bruxelles să aterizeze la Otopeni. Un pasager român a început să țipe „I want cash, no card” și a devenit violent verbal cu echipajul de la bordul avionului, potrivit afirmațiilor unui martor pentru HotNews.
Pasagerul a primit o amendă de 4.000 de lei, a anunțat Poliția de Frontieră într-un comunicat. Polițiștii precizează că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, „prezenta halenă alcoolică puternică, echilibru instabil, incoerenţă în exprimare şi un comportament neadecvat faţă de personalul aeroportuar, membrii echipajului şi ceilalţi pasageri.”
În timpul zborului însoțitorii de bord au încercat să-l calmeze pe bărbat, însă acesta a continuat să înjure și să amenințe. A fost până la urmă nevoie de intervenția pasagerilor pentru a-l imobiliza.
„S-au produs îmbrânceli la bord, ba chiar s-au împărțit și pumni, dar în cele din urmă un pasager mai corpolent a reușit să-l imobilizeze după ce l-a prins de gât. El a fost imobilizat în scaun cu mai multe centuri de siguranță”, a povestit martorul care a precizat că tot acest incident a durat aproximativ 20 de minute.
După ce avionul a aterizat în jurul orei 12.00 pe aeroportul Otopeni, patru polițiști au urcat la bordul aeronavei și l-au escortat pe pasager înainte ca restul pasagerilor să coboare.
Avionul la bordul căruia a avut loc accidentul era operat de Wizz Air.