joi, septembrie 18, 2025
AcasăNaționalGuvernul vrea să știe care angajați au participat la protestul împotriva măsurilor...

Guvernul vrea să știe care angajați au participat la protestul împotriva măsurilor de austeritate ca să dispună „suspendarea plății salariului”

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului acuză că șeful cancelariei premierului Bolojan, Mihai Jurca, le-a cerut să comunice care dintre angajați au participat la protestul organizat la începutul săptămânii.

Potrivit HotNews, sindicatul a făcut publică joi, o adresă a șefului cancelariei premierului, Mihai Jurca, prin care le cere să comunice care dintre angajații Executivului au participat luni, la o manifestație împotriva măsurilor de austeritate.

La acel protest au luat parte reprezentanți ale tuturor federațiilor sindicale, iar o parte dintre angajații Guvernului și-au întrerupt activitatea și au ieșit în Piața Victoriei.

„În vederea asigurării unei bune colaborări și aplicării corecte a legislației muncii în materie, vă rugăm să ne comunicați persoanele care au participat, din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, la greva spontană organizată în data de 15.09.2025 de aparatul de lucru al Guvernului”, arată adresa trimisă de Mihai Jurca Sindicatului Angajaților din Guvern.

Ce spune legea

HotNews i-a solicitat lui Mihai Jurca un punct de vedere referitor la solicitarea făcută Sindicatului. El a răspuns citând o decizie Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia, contractul individual de muncă al angajaților care participă la grevă se suspendă, dar numai pe durata participării la aceasta.

Jurca transmite și că potrivit Codului Muncii, suspendarea atrage după sine și cu obligația angajatorului de a suspenda plata salariului.

„Practic, instituțiile publice, inclusiv Cancelaria Prim-Ministrului, sunt obligate să respecte Codul muncii, Codul administrativ, Codul de procedură civilă și să dispună suspendarea plăţii drepturilor de natură salarială pe durata grevei conform Deciziei obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5/2025”, a mai declarat Mihai Jurca pentru HotNews

„Reflexele autoritare nu mor niciodată”

Printr-un comunicat de presă, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, transmit că Mihai Jurca „a reușit să ne arate că reflexele autoritare nu mor niciodată” și spun despre el că este „omul care a aterizat direct de la Oradea în inima Guvernului cere liste cu angajații care au avut îndrăzneala să protesteze spontan, adică să gândească, să simtă și să se exprime”.

Ei acuză că în loc să își asume responsabilitatea pentru disfuncționalitățile interne și să răspundă cerințelor angajaților, șeful cancelariei lui Bolojan, încearcă metode de intimidare și hărțuire, „demne de alte vremuri”.

„Cererea expresă de a întocmi liste cu persoane «vinovate» amintește de practici de poliție politică, nu de conduita europeană pe care România o clamează”, arată comunicatul Sindicatului.

Angajații Guvernului transmit că nu vor permite transformarea cancelariei prim-ministrului într-un instrument politic de control și „frică al unui personaj venit să dea lecții de disciplină la București, unde democrația e redusă la adrese birocratice, iar drepturile fundamentale devin hârtii care încurcă!”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
18.3 °
48 %
8.7kmh
32 %
J
19 °
vin
18 °
S
25 °
D
29 °
lun
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...