luni, octombrie 13, 2025
AcasăNaționalPeste 100.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Coadă de...

Peste 100.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Coadă de patru kilometri pe străzile Iașului (VIDEO)

Pelerinajul de la Iași a atins, în weekend, cel mai intens moment de până acum. Potrivit estimărilor oficiale, de la debutul evenimentului peste 100.000 de pelerini s-au închinat la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Oamenii au stat ore întregi la coadă, răbdători și liniștiți, purtând în mâini busuioc, icoane și flori, semne ale credinței și speranței lor.

Sâmbătă dimineață, rândul credincioșilor s-a întins pe aproape 4 kilometri, până în zona stâlpului 126 de pe Splai, unde se aflau în așteptare peste 25.000 de persoane. Până la acel moment, aproape 55.000 de pelerini trecuseră deja pe la raclă, semn al unui flux constant de credincioși încă din primele zile ale pelerinajului.

Pe Splai, vântul bătea destul de puternic, iar aerul rece de toamnă îi făcea pe oameni să se strângă unii în alții. Majoritatea pelerinilor aveau capul acoperit cu eșarfe, glugi sau căciuli, încercând să se apere de frig. Femeile erau îmbrăcate gros, multe cu busuiocul strâns la piept, iar unii vârstnici se sprijineau de baston sau de brațul celor dragi.

Atmosfera a fost una de liniște și rugăciune, în ciuda oboselii. Voluntarii și forțele de ordine au fost prezenți permanent, asigurând desfășurarea în siguranță a pelerinajului și oferind celor obosiți ceai cald sau sprijin.

,,Mă rog pentru țară”

Reporterii ,,Ziarul de Iași” au stat de vorbă în aceiași zi cu mai mulți pelerini veniți din toate colțurile țării. Mulți au povestit că timpul de așteptare depășise șapte ore, însă nimeni nu părea descurajat.

„Am venit din Târgoviște. Ne rugăm pentru familie, pentru copii, pentru țară în primul rând, că este nevoie, mare nevoie. Mai avem un pic și ajungem, suntem pe ultima sută de metri și mulțumim Maicii și Cuvioasei că ne-a ajutat. A fost bine, timpul a ținut cu noi, totul e bine”, a spus Maria.

Un bărbat din Vaslui a povestit că a venit pentru a treia oară la Iași.

„Nu contează cât aștept. Sfânta m-a ajutat mereu, am simțit-o aproape de mine. Nu aveam cum să nu vin anul acest”, a declarat acesta.

În rând se aflau și copii, curioși și senini, care nu s-au sfiit să-și spună dorințele.

„M-am rugat să fie bine la școală”, a spus un băiețel de 8 ani, stârnind zâmbete printre cei din jur.

„Calea Sfinților” a atras mii de pelerini

Până sâmbătă seară, fluxul de credincioși a rămas constant. Spre seară, potrivit autorităților, peste 10.000 de pelerini se închinaseră deja la moaște. La miezul nopții, au ajuns din Grecia la catedrală și moaștele Sf. Grigorie Palama.

Duminică seară a avut loc tradiționala procesiune, „Calea Sfinților”, care a atras mii de pelerini. Un alai format din zeci de preoți a pornit de la Catedrala Mitropolitană și a condus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Dimitrie Palama pe străzile Iașului pentru închinare.

Iașul a redevenit, ca în fiecare toamnă, centrul credinței ortodoxe din Moldova, iar chipurile pelerinilor, învăluite în vântul rece de pe Splai, au spus mai mult decât orice cuvânt despre răbdare, credință și speranță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.5 °
9.6 °
69 %
6.9kmh
99 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
11 °
J
13 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

România a intrat într-o fază politică stranie: reformele nu mai despart puterea de opoziție, ci pe fiecare partid de el însuși. Coaliția care guvernează...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...