vineri, octombrie 24, 2025
AcasăNaționalVicepremierul bulgar acuză România că blochează construirea de noi poduri peste Dunăre

Vicepremierul bulgar acuză România că blochează construirea de noi poduri peste Dunăre

Viceprim-ministrul şi ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Bulgaria, Grozdan Karadjov, a criticat aspru România pentru obstacolele sistematice în calea extinderii conectivităţii infrastructurii de-a lungul Dunării, scrie News.ro.

În timpul unei vizite la Ruse , el a declarat că autorităţile române obstrucţionează construirea de noi poduri şi crearea de noi conexiuni cu feribotul, notează presa bulgară.

Potrivit lui Karadjov, în pofida eforturilor active a Bulgariei şi a Comisiei Europene, România este reticentă în a extinde conectivitatea dincolo de punctul unic Ruse – Giurgiu.

„Lucrăm de cinci luni la foaia de parcurs pentru coridoarele nord-sud. Este evident că există o dorinţă din partea României de a lăsa un singur punct – Ruse – Giurgiu. Nici măcar nu sunt pregătiţi să semneze un acord pentru poduri noi. Nu este vorba despre bani sau construcţii, ci pur şi simplu despre un acord pe hârtie”, a subliniat Karadjov, citat de .dunavmost.com.

Bulgaria acuză lipsă de cooperare și în privința extinderii liniei de feribot Ruse-Giurgiu

El a adăugat că procedurile pentru cel de-al treilea pod de lângă Ruse au fost amânate ani de zile, iar procedura de mediu abia acum avansează.

Ministrul a subliniat că linia de feribot Ruse – Giurgiu ar putea gestiona până la 25% din traficul podului, dar există o lipsă de cooperare şi în acest sens.

Guvernul de la Bucureşti anunţa, în luna septembrie, că prim-ministrul Ilie Bolojan a avut o discuţie telefonică cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, despre necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, pentru reducerea aglomeraţiei din punctul actual de trecere, în acest scop, urmând să fie creat un grup de lucru comun pentru analizarea şi coordonarea proiectelor transfrontaliere.

Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe proiectele de transport şi pe îmbunătăţirea navigaţiei pe Dunăre.

”Un punct central al convorbirii a fost necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, pentru reducerea aglomeraţiei din punctul actual de trecere. În acest scop, va fi creat un grup de lucru comun pentru analizarea şi coordonarea proiectelor transfrontaliere”, anunţa Executivul într-un comunicat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.5 ° C
14.6 °
14.4 °
78 %
6.5kmh
84 %
vin
15 °
S
15 °
D
15 °
lun
15 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...