vineri, noiembrie 7, 2025
AcasăNaționalGrindeanu, învingător în cursa în care a alergat singur. Doina Federovici face...

Grindeanu, învingător în cursa în care a alergat singur. Doina Federovici face parte din echipa de conducere a PSD

Partidul Social-Democrat şi-a ales, vineri, într-un Congres Extraordinar, noua conducere, după o perioadă grea legată de conflictele din coaliţia de guvernare, dar şi de eşecul istoric de la alegerile prezidenţiale de anul trecut, când, pentru prima dată, candidatul PSD nu a ajuns în turul doi de scrutin.

Sorin Grindeanu a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte şi a obţinut peste 2.700 de voturi ”pentru”. Discursurile liderilor social-democraţi au fost presărate de atacuri la partidele din coaliţie, aluzii mai mult sau mai puţin voalate la ieşirea de la guvernare şi critici la adresa premierului şi a măsurilor de austeritate promovate de acesta.

Marcel Ciolacu a demisionat în mai

În luna mai, Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii.

Era pentru a doua oară când Ciolacu făcea un astfel de anunţ, prima dată fiind după primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, când a ratat calificarea în finala cursei prezidenţiale.

Tot atunci, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost ales, în Consiliul Politic Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD. El a primit 67 de voturi în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluţă, a primit 14 voturi.

Social democraţii au petrecut doar între ei

Potrivit G4Media, deși se obișnuiește ca la astfel de evenimente să fie invitați și lideri ai altor partide politice, de această dată PSD pare să fi sărit peste cutumă. Premierul Ilie Bolojan a fost primul care a dat de înțeles că nu va fi prezent la evenimentul PSD, în condițiile în care la Congresul UDMR de la Cluj a participat. Premierul le-a transmis totuși social-democraților un mesaj, aflat joi seara în emisiune la Digi24.

„Le doresc succes şi responsabilitate. Fiecare dintre partidele din coaliţie are o responsabilitate în ceea ce priveşte guvernarea ţării noastre. Cu cât noi ne comportăm mai responsabil, cu atât rezultatele acestei guvernări vor fi mai bune”, a spus Bolojan.

Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat pentru G4Media că nu a primit invitația de a participa la Congresul PSD.

„Este o decizie a lor, nu am primit invitație. Nu știu dacă alții au primit, dar nu cred”, s-a limitat să spună președintele UDMR. Reamintim că Sorin Grindeanu a participat și el la Congresul UDMR desfășurat la Cluj, în 10 octombrie, împreună cu premierul liberal Ilie Bolojan.

Foşti şefi ai partidului prezenţi la ceremonie. Liviu Dragnea, singurul absent

În schimb, PSD i-a invitat la Congres pe cei care s-au perindat de-a lungul timpului la șefia partidului, mai puțin pe Liviu Dragnea, care a ținut să comenteze situația pe rețele sociale, afirmând că n-a fost invitat de frică, că ar putea „arunca în aer Congresul”.

„Acest personaj (Sorin Grindeanu – n.red) a motivat neinvitarea mea la acest Congres prin faptul că aș avea interdicție să particip la așa ceva. Asta este o minciună. Nu am asemenea interdicție. (…) Grindeanu a întrebat o cunoștință comună, dacă e bine să mă invite la Congres. I s-a spus că există riscul să urc pe scenă și să vorbesc membrilor PSD, ceea ce poate arunca Congresul în aer. În concluzie, nu am fost invitat din lașitate, de teama de a nu spune PSD-ului adevărul despre conducerea partidului, despre interesele acestui grup și despre cine se află în spatele lor”, a scris fostul lider al PSD, condamnat la închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.

Înainte de Congres, principalii lideri PSD s-au întrunit joi seara la Vila Lac, unde s-au discutat mai multe detalii despre organizarea partidului, conform surselor G4Media.

În afară de votul pentru noua conducere, în cadrul Congresului se va propune și o modificare de statut în ce privește doctrina PSD. Sorin Grindeanu consideră că e necesar să se renunțe la sintagma „partid progresist”, pentru că „definiția adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi PSD”. Modificarea statutară ar trebui să identifice PSD ca fiind un partid „modern de centru-stânga, naţional şi echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea şi respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiţionale şi culturale ale poporului român”.

„Noua formulare a statutului reflectă, fără nicio urmă de ambiguitate, ceea ce PSD este şi a fost întotdeauna: un partid al României, nu al experimentelor ideologice; un partid al valorilor şi al responsabilităţii sociale, nu al etichetelor progresiste importate; un partid pro-european şi angajat ferm în cooperarea euroatlantică, dar cu rădăcini solide în identitatea naţională”, a explicat Sorin Grindeanu în cadrul conferințelor județene la care a participat în ultima perioadă, pentru a-și susține proiectul politic.

Cine va face parte din noua echipă de conducere a PSD

Din noua echipă de conducere a PSD vor face parte cinci prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți, iar Claudiu Manda va deveni secretarul general al partidului.

Prim-vicepreșdinți:

  • Bogdan Ivan – ministrul Energiei;
  • Victor Negrescu – eurodeputat;
  • Marius Oprescu – președinte PSD Olt;
  • Ionuț Pucheanu – primar al municipiului Galați;
  • Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Vicepreședinți:

  • Daniel Băluță, primarul Sectorului 4
  • Dragoș Benea, eurodeputat
  • Gheorghe Cârciu, eurodeputat
  • Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila
  • Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București
  • Vasile Dîncu, europarlamentar
  • Andrei Dolineaschi, deputat de București
  • Marius Alexandru Dunca, senator de Brașov
  • Doina Federovici, senatoare de Botoșani
  • Gabriela Firea, eurodeputată
  • Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman
  • Aladin Gigi Georgescu, președintele CJ Mehedinți
  • Dumitrița Gliga, deputată de Mureș
  • Romeo Lungu, deputat de Buzău
  • Silvia Claudia Mihalcea, deputată de Caraș Severin
  • Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara
  • Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea
  • Gheoghe Șoldan, președinte CJ Suceava
  • Adriana Diana Tușa, deputată de București
  • Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș

Titus Corlăţean, eliminat din cursă

Reamintim că Sorin Grindeanu a reușit să elimine candidatura lui Titus Corlățean pentru șefia PSD, deși acesta reușise la un moment dat să aibă de partea sa mai multe voci din partid, primari dar și social-democrați mai vechi care s-au retras din spațiul politic. În mesajul în care și-a anunțat retragerea, Corlățean a criticat conducerea, spunând că „PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorinţă de reformă”.

În moţiunea echipei lui Sorin Grindeanu care va fi prezentată în cadrul Congresului PSD, Grindeanu afirmă că dorește o ”reformă raţională şi profundă – o schimbare de abordare”. ”Reforma internă, începută prin această moţiune, este şi un exerciţiu de onestitate. Ne recunoaştem greşelile şi nu le repetăm. Ne modernizăm fără să ne pierdem identitatea. Rămânem partidul echilibrului şi al decenţei. Congresul PSD 2025 trebuie să consacre o nouă etapă a partidului, definită de claritate doctrinară, modernizare internă, solidaritate atât naţională, cât şi europeană”, se precizează în document.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
87 %
3.7kmh
22 %
vin
9 °
S
14 °
D
16 °
lun
13 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă are grijă de femeie la fel ca de mașină, mai are șanse doar la programul Rabla.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...