Sala de ședințe a vilei de protocol de la Predeal era încălzită excesiv pentru confortul celor 32 de fruntași comuniști convocați la ședință.
Veneau din vilele destinate nomenclaturiștilor ca ei, unde își petreceau vacanța de iarnă. Acum tăceau, cu gurile închise ca niște sertare înțepenite.
Afară bătea un ger aproape cosmic, după o noapte în care temperatura coborâse până la minus 20 de grade.
În interior, singurele zgomote erau cele ale așteptării.
Liniștea a fost în cele din urmă spartă de vocea tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român.
Cu binecunoscuta sa voce răgușită, „cel mai iubit fiu al poporului”, cum îi spunea propaganda de partid și de stat, a deschis, la ora 10:45, ședința convocată în dimineața zilei de duminică, 13 ianuarie 1985.
De față erau membrii Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, singurul partid existent în comunism, cel care controla tot, de la guvern și primării până la ultimul atelier sătesc. De la dezvoltarea economică la cât mănâncă o familie și care este temperatura apei disponibile în casele oamenilor și câți copii trebuie să aibă o femeie.
„Tovarăși”, a început Nicolae Ceaușescu, „am convocat această ședință să discutăm situația creată în aprovizionarea cu energie datorită timpului care este acum”.
Decizia: Se reduce consumul casnic la jumătate. Declarația: „Nu trebuie să spunem că se vor reduce consumurile”
„Timpul” care era atunci aruncase România într-o furtună perfectă. Și nu se referea numai la temperaturile dintr-o oarecare iarnă grea.
În ianuarie 1985, comunismul intrase deja în convulsiile sale finale. România era într-o criză economică majoră, dublată de una din cele mai mari crize energetice din istorie.
În momentul ședinței Comitetului Politic Executiv (CPEx) al PCR de la Predeal, întregul sistem energetic național funcționa deja în regim de avarie, la capacitate minimă.
Trebuiau luate măsuri.
Dar în viziunea lui Nicolae Ceaușescu, inamicul energetic numărul 1 nu îl reprezentau coloșii industriali, ridicați în deceniile precedente cu sacrificii uriașe și credite externe, uzine hulpave permanent, de mii și mii de megawați.
Inamicul energetic numărul 1 în comunism era becul. Becul din casă.
Iluminatul public din orașe și sate în timpul iernii era și el pe lista neagră. Urmat de iluminatul în magazine, școli și instituții publice.
Pe scurt, la ședința CPEx de la Predeal, înconjurat de prima linie de conducere a Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a decis reducerea cu 50% a consumului casnic de energie electrică și a oricărui alt tip de consum care nu ținea de industria grea.
În timpul ședinței, a existat totuși un vag gest de protest. Dar și acela s-a metamorfozat repede în comedie neagră.
Pe scurt, fiul cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu, cel văzut ca moștenitor al funcției supreme, Nicu Ceaușescu, a intervenit în discuție.
Din stenograme se înțelege că el a atras atenția că temperaturile în locuințe au scăzut de multe zile sub 18 grade în acea iarnă, 18 grade fiind un prag care indica nevoia de energia electrică și termică disponibilă pentru consum casnic.
„Sunt 9 grade în țară!”, a spus fiul.
Elena Ceaușescu i-a tăiat elanul:
„Nu ai umbat tu în toată țara să vezi câte grade sunt. Nu or fi 18 grade unde stai tu!”.
Potrivit stenogramei din 13 ianuarie 1985, în plină iarnă și ca să acopere consumul excesiv al industriei care provocase avarii, Nicolae Ceaușescu a ordonat ca populația să primească energie electrică, gaze, apă caldă și căldură numai câteva ore pe zi.
Continuarea în Europa Liberă.
