Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru încălcarea libertății de exprimare a fostului judecător Cristi Danileț. Decizia anunțată luni de CEDO este definitivă.
În motivarea deciziei, CEDO a explicat că nu există motive pertinente și suficiente pentru sancționarea fostului judecător de către CSM pentru postările pe care le-a făcut pe Facebook.
„Curtea a reiterat că, în cazul în care democrația sau statul de drept erau grav amenințate, judecătorii aveau dreptul să se exprime cu privire la chestiuni de interes public. Observațiile făcute într-un astfel de context beneficiau, în general, de un grad ridicat de protecție”, precizează CEDO în motivarea deciziei.
CEDO precizază că „postările reclamantului nu au perturbat echilibrul rezonabil între, pe de o parte, măsura în care reclamantul, în calitate de judecător, putea să se implice în societate pentru a apăra ordinea constituțională și instituțiile statului și, pe de altă parte, necesitatea ca acesta să fie și să fie perceput ca fiind independent și imparțial în exercitarea funcțiilor sale”.
Sancționat disciplinar de CSM pentru postări făcute pe Facebook, fostul judecător Cristi Dănileț a câștigat procesul intentat României la CEDO încă din februarie 2024, însă Guvernul Ciolacu a atacat decizia. Decizia a fost atacată prin intermediul Ministerului de Externe condus atunci de Luminița Odobescu.
Ce a sesizat Cristi Dănileț
În 2019, Consiliul Superior al Magistraturii l-a sancționat pe Cristi Dănileț cu 5% din salariu pe o perioadă de două luni acuzând că prin postări pe Facebook a pătat imaginea și onoare sistemului judiciar și a încălcat obligația de discreție.
De asemenea, CSM a spus că limbajul folosit în altă postare a depășit limitele decenței, iar Dănileți s-a comportat în mod nedemn de un judecător.
În mai 2020, Curtea Supremă de Casație și Justiție a respins recursul domnului Danileţ și a confirmat decizia CSM.
În prima postare, Dănileț distribuia un interviu dat de Claudiu Sandu, pe atunci prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în care acesta denunța în termeni foarte duri asaltul guvernării PSD asupra Justiției.
Danileț însoțea interviul cu propriul său comentariu: „Iată, ăsta procuror cu sânge în instalație: vorbește deschis despre infractori periculoși în libertate, despre ideile proaste ale guvernanților în modificarea legilor Justiției, despre linșajele împotriva magistraților!”.
A doua postare a lui Danileț care i-a atras sancțiunea era o citare a articolului 118 din Constituție, care prevede că „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului, pentru garantarea (…) democraţiei constituţionale”. CSM a catalogat postarea drept instigare la revoltă armată.
Procesele lui Dănileț
Judecătorul Cristi Dănileț a fost exclus de trei ori din magistratură de către CSM, pentru opiniile exprimate public, inclusiv pentru postări pe Tik Tok care vizau viața sa privată, însă de fiecare dată a câștigat procesele cu CSM.
Fost magistrat la Tribunalul Cluj, Dănileț a părăsit sistemul în ianuarie 2024 pensionându-se la 48 de ani.
Decizie într-un moment delicat
Decizia CEDO vine într-un moment extrem de delicat în justiția din România după documentarul Recorder care a împărțit sistemul judiciar. Aproape 900 de magistrați, printre care Cristi Dănileț, au semnat un apel comun la solidaritate cu colegilor lor care au depus mărturie în documentarul „Justiție Capturată”, în timp conducerilor Curții de Apel, CSM și ÎCCJ au acuzat un plan pentru decredibilizarea și destabilizarea justiției.
Hotărârea este importantă în contextul zecilor de dosare de cercetare disciplinară declanșate de Inspecția Judiciară pentru delict de opinie în cazul unor magistrați care de-a lungul timpului au semnalat problemele din justiție, între care procurorul Bogdan Pîrlog care are peste 20 de acțiuni de cercetări disciplinare.




