Președintele Nicușor Dan vrea vot prin corespondență pentru consultarea magistraților privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au declarat surse din Administrația Prezidențială pentru HotNews, care au vorbit și despre rolul serviciilor secrete.
Discuțiile de luni cu magistrații veniți la Cotroceni au avut loc nu doar cu tabăra „anti CSM”, ci și cu cea „pro CSM”, au explicat doi oameni din adminstrația prezidențială, pentru HotNews. Datorită sensibilității subiectului, aceștia au vorbit sub condiția confidențialității. Ei au descris nu doar consultările, ci și pașii următori, precum și raportul șefului statului cu serviciile secrete în chestiunea justiției.
Nicușor Dan a discutat, fără publicitate, și cu magistrații favorabili actualei conduceri a Justiției
Primul segment, conversația cu cei 11 magistrați „din opoziție” a avut loc sub lumina reflectoarelor. Celălalt dialog, cu procurori și judecători care susțin actuala conducere a justiției, s-a purtat departe de ochii presei, doar președintele, o mână de consilieri, și magistrații.
În privința „referendumului”, cum l-a numit șeful statului, se evaluează un vot prin corespondență, au precizat cele două surse din Administrația Prezidențială. Mai exact, întrebarea ar putea să fie trimisă printr-un buletin care ajunge la instanța din care fac parte magistrații, iar apoi la aceștia. Ei ar returna buletinul prin corespondență. Se discută despre un vot nenominal, neidentificabil.
În această variantă, Administrația Prezidențială va trimite direct prin instanțe această consultare și nu prin Consiliul Superior al Magistraturii.
Ce i-au semnalat magistrații președintelui
Președinte a avut luni, timp de aproape 10 ore, discuții cu magistrați despre starea justiției din România. Ele au fost convocate ca urmare a dezvăluirilor din documentarul Recorder „Justiție Capturată”.
Starea de temere generală, presiuni din partea Inspecției Judiciare, volumul de muncă sau lipsa de personal se numără printre problemele din justiție pe care magistrații le-au semnalat președintelui Nicușor Dan în timpul consultărilor.
Îngrijorări legate de ÎCCJ
Îngrijorările cele mai mari dinspre președinte sunt despre persoanele care promovează la Înalta Curte de Casație și Jusțite, susțin sursele prezidențiale care au discutat cu redacția. ÎCCJ este condusă de Lia Savonea, magistrat despre care Recorder a relatat că se află în spatele unor numiri controversate la Curtea de Apel București.
Ce au știut serviciile secrete și ce au spus
Un alt aspect este cel al informărilor dinspre serviciile secrete. Nu este prima oară când presa se întreabă, în corelație cu întrebările opiniei publice: cît a știut președintele?
În 2016, aceeași întrebare i-a fost pusă lui Klaus Iohannis, imediat după Colectiv, în scandalul dezinfectanților diluați de la HexiPharma, care ajungeau în peste 300 de spitale publice și private din România. Deși, în acel caz, justiția a stabilit ulterior prin decizie definitivă că folosirea pe termen îndelungat și pe scară masivă a dezifectanți neconformi a produs multe îmbolnăviri, Klaus Iohannis nu a precizat dacă a primit informații de la servicii. Într-o rară ieșire publică, SRI a susținut că „am informat decidenții legali” în privința neconformităților dezinfectanților.
Un alt caz a fost cel referitor la alegerile anulate din 2024. Din ședința CSAT și din declarațiile care au urmat, cele ale președinților Iohannis și Dan, s-a aflat că serviciile secrete au oferit informații târziu, foarte aproape de momentul alegerilor.
În cazul problemelor din justiție, conform informațiilor obținute de HotNews din Administrația Prezidențială, sub același regim confidențial, „nu au existat informări trimise către președinte din partea serviciilor secrete care să arate ca existe probleme de corupție din justiție”.
Cum a început povestea „referendumului”
„Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”, este întrebarea pe care Nicușor Dan a anunțat că vrea să o pună magistraților din România. „Dacă vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgență”, a spus președintele.
Anuțul a fost întâmpinat cu critici din partea secțiilor pentru judecători și pentru procurori din CSM care au acuzat inclusiv o imixtiune a președintelui în puterea judecătorească. De asemenea, un fost președinte al CCR, Augustin Zegrean, a pus sub semnul întrebării modul de organizare a referendumului.




