Un sondaj de opinie realizat la finele anului trecut de firma de sondare Avangarde arată că aproape jumătate dintre români se pronunță în favoarea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, însă diferența e atât de mică față de cei care se opun încât rezultatul intră în marja de eroare a sondajului.
Cercetarea sociologică numită de Avangarde „Securitate regională – cerințe și așteptări” arată că 49% se pronunță în favoarea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, în timp ce 47% sunt împotrivă. Diferența până la 100% e dată de răspunsurile „nu știu / nu răspund”.
Avangarde a realizat sondajul în perioada 27-30 decembrie 2025, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de persoane. Marja sa de eroare este de +/- 3,4%.
Sondajul Avangarde arată totodată că reintroducerea serviciului militar obligatoriu se bucură de un sprijin mai mare în mediul urban (57% pentru) față de rural (48%). Procentul celor care s-au pronunțat împotrivă a fost de 39% în urban și 49% în rural.
Marea majoritate a românilor cred că țara trebuie să se înarmeze rapid
O altă întrebare a fost privind nevoia României de a se înarma rapid pentru a-și consolida capacitatea de apărare. Aici 71% dintre respondenți au răspuns că este necesară, 22% s-au pronunțat împotrivă iar 7% au spus că nu știu sau sunt indeciși.
La întrebarea „Dumneavoastră personal considerați că dacă România ar fi atacată de Federația Rusă, țara noastră ar fi apărat de NATO?”, 74% din respondenți au răspuns „da”, 17% „nu”, iar restul „nu știu/nu răspund”. Aici încrederea este mai mare în mediul urban (78% de răspunsuri „da”) față de rural (62%).
Procentul răspunsurilor negative a fost de 12% în mediul urban, respectiv 27% în rural.



