duminică, mai 4, 2025
AcasăPrima PaginăFosta judecătoare cunoscută pentru „Turul 2 înapoi” vrea o pensie mai mare....

Fosta judecătoare cunoscută pentru „Turul 2 înapoi” vrea o pensie mai mare. Ce reclamă ea

Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte, cunoscută în ultima perioadă pentru procesele inițiate împotriva Curții Constituționale în demersul cunoscut sub numele „Turul 2 înapoi”, a ajuns să dea în judecată chiar Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), nemulțumită de modul în care i-a fost calculată pensia de serviciu. Dosarul, care vizează anularea unei adeverințe emise de ÎCCJ, este analizat acum de Tribunalul Botoșani, după ce Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența.

Fostă vicepreședinte al Tribunalului Botoșani, Axinte susține că instituțiile statului au greșit baza de calcul a pensiei sale. În consecință, aceasta cere atât anularea actului emis de Înalta Curte, cât și plata diferențelor salariale, actualizate cu inflația și majorate cu dobânzi penalizatoare.

Probleme apărute din start

Totul a început la scurt timp după ce, în iunie 2022, magistratul și-a înaintat cererea de pensionare. Decizia de acordare a pensiei de serviciu a fost emisă de Casa Teritorială de Pensii, având la bază o adeverință care indica un venit brut de 33.511 lei, aferent funcției de vicepreședinte. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat pensionarea sa, iar președintele României a emis decretul de eliberare din funcție pe 22 iulie 2022, la șapte zile după expirarea mandatului său de vicepreședinte al Tribunalului.

Problemele au apărut în decembrie 2023, când Înalta Curte a emis o nouă adeverință, necesară pentru revizuirea pensiei, în care figura un venit brut de 36.507 lei – mai mic cu peste 1.100 de lei față de suma prevăzută de Ordinul ÎCCJ nr. 3159/2023 pentru funcția de vicepreședinte de tribunal – 37.650 lei.

„Practic, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat-o, la aproape doi ani de la ieșirea la pensie, cu reducerea bazei de calcul a pensiei de serviciu pentru că alte instituții […] au întârziat soluționarea cererii sale de eliberare din funcție”, se arată în cererea depusă de fosta magistrată.

Întârziere din cauza birocraţiei

Aceasta argumentează că eliberarea din funcție a fost aprobată oficial abia în 22 iulie 2022, deși cererea fusese depusă cu aproape o lună înainte, în timp ce ea încă ocupa funcția de vicepreședinte. Potrivit fostei judecătoare, întârzierea a fost generată de proceduri birocratice și nu i se poate imputa.

Mai mult, Axinte invocă încălcarea principiului securității juridice, garantat de legislația națională și europeană. „Efectele unui act deja încheiat nu pot fi repuse permanent în discuție. […] Starea de incertitudine și nesiguranță nu poate fi opusă unei situații juridice certe și definitiv consolidate prin actul de pensionare”, mai afirmă aceasta.

Axinte cere acum instanței să oblige Înalta Curte să emită o nouă adeverință, în care să fie menționată suma corectă, de 37.650 lei, și să-i plătească diferențele de pensie începând cu data de 22 iulie 2022. De asemenea, cere și dobânda legală penalizatoare, calculată din momentul plângerii prealabile, formulată pe 29 decembrie 2023.

Curtea de Apel Suceava a admis excepția de necompetență materială, trimițând cauza la Tribunalul Botoșani, unde se află în analiză.

Cine este Lăcrămioara Axinte

Fostă judecătoare și vicepreședintă a Tribunalului Botoșani, Lăcrămioara Axinte este activă acum pe pe TikTok, unde are peste 46.000 de urmăritori. A devenit cunoscută în 2024 pentru că a îndemnat publicul să conteste hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Demersul său online a dus la peste 130 de cereri înregistrate la curțile de apel din țară. O instanță din Ploiești a admis una dintre contestații, anulând decizia Curții Constituționale. Numită judecătoare în 2003, ea s-a pensionat în 2022

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
34 %
6.3kmh
100 %
D
28 °
lun
16 °
mar
14 °
mie
10 °
J
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...