sâmbătă, iunie 7, 2025
AcasăPrima PaginăPreț mic, plătit cu sănătatea. Cum a dus politica de costuri minime...

Preț mic, plătit cu sănătatea. Cum a dus politica de costuri minime pentru pastile la golirea farmaciilor

Criza medicamentelor în farmacii atinge cote alarmante de la o zi la alta, afectând grav accesul pacienților la tratamente esențiale. Peste 800 de medicamente, inclusiv antibiotice, ser fiziologic și pastile pentru afecțiuni cardiace și diabet, au fost retrase temporar sau definitiv din farmacii.

Această situație este cauzată în principal de politica de preț minim impusă de autoritățile române, care a făcut ca producția acestor medicamente să devină nerentabilă.

Strategie păguboasă

Toţi recunosc problema, dar nimeni nu poate face nimic. Autorităţile au propus, încă de la începutul anului, crearea unei liste de medicamente esențiale, care să beneficieze de condiții preferențiale pentru a preveni dispariția lor de pe piață.

În același timp, ministrul Rafila a subliniat necesitatea actualizării metodologiei de stabilire a prețurilor medicamentelor, având în vedere că în prezent prețul unui medicament în România nu poate depăși cel mai mic preț dintr-un grup de 12 țări europene, ceea ce limitează marja de profit a producătorilor și îi determină să renunțe la fabricarea acestora.

Bolnavi puşi pe drumuri

În județul Botoșani, situația este deosebit de gravă. Farmaciile se confruntă cu lipsuri majore de medicamente, iar pacienții sunt nevoiți să caute tratamente esențiale în alte localități sau chiar să le procure din afaceri private, adesea la prețuri mult mai mari.

Această criză afectează în mod special pacienții cu afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul sau bolile cardiovasculare, care depind de medicamentele compensate de stat.

Pastilele iau calea străinătăţii

Un alt factor agravant este exportul paralel de medicamente. Deși legal, acest fenomen contribuie la lipsa medicamentelor de pe piața internă, deoarece producătorii preferă să vândă în alte țări unde prețurile sunt mai mari. Astfel, medicamentele destinate pacienților români ajung să fie disponibile doar în alte piețe europene, lăsând pacienții din România fără acces la tratamentele de care au nevoie.

„Pe lângă toate problemele, care apar şi mai dispar, cu intermitenţe, sunt clasicele lipsuri, medicamentele deficitare, care pleacă şi la export, medicamentele care lipsesc la nivel european din cauza lipsei de materie primă, a substanţei active şi tot aşa.

Sunt spitale care trimit pacienţii să caute medicamente oncologice, pentru că uneori nu sunt în stoc, la fel au existat pauze de imunoterapie cel puţin de două săptămâni pentru un anumit produs, deoarece acel medicament la nivel mondial a fost cel mai vândut medicament. Pentru pacienţi a fost un şoc să ştie că întârzie cu imunoterapia, ei ştiind că trebuie să facă la un anumit interval, a fost un stres în plus să caute, să vină în fiecare zi la spital să întrebe dacă a venit medicamentul, erau trimişi înapoi acasă.

Medicamentul a început să vină apoi şi nu au mai apărut probleme. Acum, de exemplu, avem probleme la medicamente aparent banale, cum ar fi antibiotice oftalmologice. Au preţuri derizorii, iar producătorul preferă fie să oprească producţia, pentru că iese în pierdere, fie să facă export paralel, prin intermediul unor depozite farmaceutice”, a explicat un farmacist botoşănean.

Farmacii obligate să adopte strategii urgente

În acest context, farmaciile din Botoșani și din întreaga țară solicită autorităților să adopte măsuri urgente pentru a asigura aprovizionarea continuă cu medicamente esențiale. Este imperativ ca Ministerul Sănătății să colaboreze cu producătorii și distribuitorii pentru a găsi soluții viabile, care să permită accesul pacienților la tratamentele necesare, fără a pune în pericol sustenabilitatea financiară a sistemului farmaceutic românesc.

Listele de medicamente lipsă cresc de la o zi la alta, fără ca nimeni să poate face ceva.

Site pentru semnalarea lipsurilor

Singura măsură luată de guvernanţi a fost crearea unui site, www.medicamentelipsa.ms.ro. Aici oamenii se pot plânge de lipsa unui medicament şi, eventual, mai primesc de la minister câte un răspuns. Însă nici măcar acele răspunsuri nu coincid cu realitatea.

„La unele medicamente reclamate că lipsesc, cei de la minister răspund că există în ţară. Din păcate, sunt rezervate pentru export paralel. Ele figurează că ar exista stocuri, însă pe rafturi nu le va găsi nimeni, sau doar cu anumite pile. Restul merg, treptat, direct pe pieţele externe”, a spus un farmacist botoşănean.

„Trebuie să existe un echilibru”

Un exemplu absolut şocant, dar care arată exact haosul din piaţa medicamentelor, îl oferă chiar statul român. În timp ce compania Antibiotice Iaşi, a statului, nu primeşte aproape deloc ajutor financiar, România tocmai a investit aproape 50 de milioane de euro în deschiderea unei fabrici germane de medicamente la Turda.

Iar politica Ministerului, de a ţine cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la o serie de medicamente, se dovedeşte a fi una aducătoare de capital electoral pentru politicieni, profituri pentru companiile farmaceutice, care exportă, dar falimentară pentru bolnavi.

Nu există o piaţă perfectă nicăieri în lume, fiecare piaţă are plusuri, are minusuri, cred că la noi trebuie îmbunătăţită, clar, politica de preţ. Se lucrează, am văzut zilele trecute declaraţii din partea Ministerului Sănătăţii legate de îmbunătăţirea legislaţiei pentru negocierea preţurilor. Este o sintagmă pe care eu o tot spun, nu poţi să ai cea mai bună piaţă, dar cele mai mici preţuri din comunitatea europeană, că aşa vrem noi, cu cele mai mici preţuri, să avem cea mai bună piaţă, ca organizare. Trebuie să existe un echilibru şi, atunci, să nu mai fim aşa de exageraţi, să avem preţuri medii şi o medie de bun simţ de funcţionare şi cred că vom fi mai realişti”, a declarat pentru „Monitorul de Botoșani” Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
30.1 ° C
30.5 °
29.4 °
54 %
2.5kmh
3 %
S
35 °
D
30 °
lun
23 °
mar
22 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, a venit trenul de Grecia.

EDITORIAL

Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...

EPIGRAMA ZILEI

La mare, la soare, Fetițele sunt goale La fel ca ale sale Buzunare...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...