duminică, iulie 13, 2025
AcasăPrima PaginăTrei luni libere. Ce fac adolescenții botoşăneni cu ele?

Trei luni libere. Ce fac adolescenții botoşăneni cu ele?

Ce înseamnă o vacanță reușită pentru Generația Z? Am întrebat și-am aflat: de la China la Costinești, de la gaming la introspecție – vara vine cu un meniu complet de trăiri pentru adolescenţii botoşăneni. Unii vor adrenalina primului concert, alții caută liniștea unei cabane fără semnal. Dar toți au un singur obiectiv: să simtă că vara asta e a lor.

Cât durează vacanța de vară?

Pentru unii, vacanța începe cu promisiunea că „la toamnă chiar învăț din timp” și cu speranța că profu’ de mate a uitat de corigență. Trei luni libere par o eternitate, dar se evaporă mai repede, mai ales când te trezești la 12 și te culci la 4. Iar calendarul vacanței diferă în funcție de unde ești cu școala:

  • Elevii de gimnaziu și liceu teoretic: vacanță din 22 iunie până pe 8 septembrie.
  • Elevii de la liceele tehnologice: intră în vacanță pe 27 iunie, deci cu o săptămână mai târziu.
  • Cei care dau Bacul: vacanța începe când se termină probele… dacă scapă de corigențe.
  • Studenții: au (cel puțin pe hârtie) peste 3 luni libere, din iunie până prin octombrie – dar cu sesiune, restanțe și practică, calendarul e mai fluid decât pare.

Și dacă adulții întreabă mereu „ce fac ăștia mici toată vara?”, răspunsul vine direct de la ei.

„Festivaluri, prieteni și… poate din nou în China”

Răzvan Lazarovici, are 17 ani, iar vara asta încearcă să ajungă la multe festivaluri și concerte, să meargă în alte orașe cu prietenii, plus grătare și piscină cu aceștia. „Pe vara asta eu personal am în plan și să merg la mai multe festivaluri cu trupa de teatru din care fac parte”, spune Răzvan.

O vacanță reușită înseamnă pentru el vizitatul țărilor îndepărtate. “Am fost în China anul acesta în aprilie și am rămas plăcut surprins de tot ce am văzut și vizitat pe acolo și chiar îmi doresc să mai ajung încă o dată”, adaugă tânărul.

Printre cele mai frumoase amintiri din vacanțe se numără „momentele când am ajuns în partea de oraș istoric din Qinhuangdao și am observat un spectacol cu drone. A fost pentru prima dată când am văzut așa ceva și am rămas surprins de imaginile proiectate. De asemenea, tot din China îmi aduc aminte un restaurant-teatru super interesant în Shanghai. A fost o experiență de neuitat”, povestește acesta.

Nici dacă toate planurile de vacanță se anulează, nu este o problemă. „Dacă rămân acasă, cel mai probabil am să încerc să mai învăț câteva melodii la chitară, să termin unele jocuri pe calculator și să chem prietenii la mine să ne uităm la filme”, explică Răzvan

„E ca un ecran de încărcare… dar chill”

Mihaela Havriliuc are 17 ani și nu are încă planuri clare pentru vacanță. „Totul e la întâmplare. Mă trezesc târziu, mă uit la seriale, poate mai ies. Vara asta e ca un ecran de încărcare lung”, a spus tânăra.

Ce înseamnă pentru ea vacanța perfectă? „Să nu mă streseze nimeni. Fără trezit devreme, fără liceu, doar liniște și vibe chill”, explică Mihaela.

Dacă ar putea alege o destinație, ar vrea ceva retras: „La mare, dar nu în Vamă. Sau poate la munte, într-o cabană, cu familia sau câțiva prieteni”, adaugă aceasta.

Despre compania perfectă în vacanță, Mihaela spune simplu: „mi aș petrece vacanța cu cineva cu care nu trebuie să vorbesc non-stop. Să ne înțelegem din priviri” explică tânăra.

„Beach, Please!, A$AP Rocky și amintiri pentru ‘dad stories’”

Pentru Fabian Zvoristianu, în vârstă de 18 ani, vara începe în forță: „În vârful listei mele de activități se află festivalul Beach, Please!  E al patrulea an în care merg și nu mă voi opri aici. Vreau să-l văd neapărat pe A$AP Rocky”, explică acesta.

Spune că nu caută doar distracție, ci o combinație de trăiri și emoții. „O vacanță reușită cred că e una care te poartă prin tot ce înseamnă emoții. Fie plăcute, amuzante, triste, chiar și momente în care credeai că o să mori. E o combinație de elemente care, la un moment dat… boom, vacanța perfectă” spune Fabian.

Când nu e plecat, e pe laptop: „Sunt mega gamer, mă joc tot ce se poate…de la Rematch la Rust și un pic de LoL când vreau să mă enervez”, povestește tânărul.

Dar vibe-ul verii e clar: „Beach Please 2024, prietenii legate pe viață, oameni noi, sucuri reci, căldură și momente în care plângi când artistul îți cântă piesa preferată. E un vibe special”, a declarat Fabian.

„Vreau la mare!”

Pentru Medeea Surugiu, în vârstă de 17 ani, vacanța ideală are miros de nisip ud și sunet de valuri: „Vreau să merg la mare cu prietenii. Îmi place libertatea de acolo, dar și lucrurile simple: o plimbare de noapte, muzică bună, un apus”, a spus aceasta.

Dacă n-ajunge în concediu, știe cum să nu se plictisească: „Caut un serial nou, pe care nu l-am mai văzut, ca să ies din zona de confort, fie navighez pe rețelele sociale”, explică Medeea.

Iar din vacanțele trecute, Medeea își amintește cel mai clar o vacanță la munte alături de iubitul ei, fără să-și dea seama cum a trecut timpul. „A fost genul ăla de vacanță care te face să uiți de tot stresul pe care îl ai”, povestește tânăra.

„Vara asta vreau liniște și timp pentru mine”

Maria Hreceniuc are 19 ani și vede vacanța ca o pauză binemeritată: „Vreau o vară fără presiune. Să nu mă simt obligată să bifez ceva, ci doar să mă bucur de timpul meu”, spune tânăra.

”Îmi doresc să ajung în cât mai multe orașe din România și să vizitez câte unul în fiecare weekend. Știu că nu va fi ușor, dar va fi cu adevărat o experiență pe care mi-o voi aminti cu drag peste ani și ani”, explică aceasta.

Totuși pentru ea, o vacanță reușită nu înseamnă neapărat plecări. „Uneori cel mai mult mă ajută să stau acasă, să citesc, să pictez, să-mi fac planuri creative. Simt că mă regăsesc în liniștea asta”, adaugă Maria

🎒 Ghid de supraviețuire în vacanță (pentru adolescenți ocupați cu… nimic)

Ai trei luni de vară și niciun plan? Uite un ghid ca să nu ajungi în septembrie să spui iar „N-am făcut nimic vara asta.”

Fă-ți un „wish list” de vacanță – nu te stresa, scrie câteva lucruri simple pe care vrei să le faci vara asta: un film clasic, o zi fără telefon, o seară cu prietenii în parc, un concert, o excursie.

Aplică regula 3-2-1:

  • 3 zile pe săptămână în care ieși din casă,
  • 2 lucruri noi de învățat (o rețetă, un acord la chitară, ceva pe Canva),
  • 1 zi în care ești egoist (relax total, fără să te simți vinovat)

Ține un jurnal sau un vlog de vară – poate fi privat, poate fi public, poate fi doar cu poze. O să ți se pară fun când te vei uita la el în decembrie.

Învață ceva fără să simți că înveți – o tabără, un curs de editare video, ceva pe TikTok despre istorie, o limbă străină pe Duolingo. Educație chill.

Fii spontan, dar ia atitudine – nu lăsa vara să treacă doar cu „vorbim”. Ia inițiativa: propune tu un plan, cheamă prietenii la tine, scrie-le primul.

                                                                                            – Alexandru GHEORGHICA

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
28.7 ° C
28.9 °
28.6 °
37 %
2.3kmh
13 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...