Prima zi de august vine la pachet cu tăvălugul scumpirilor, dar şi cu posibile disponibilizări în instituţiile publice.
Ultima lună de vară vine cu scumpiri pe toate planurile. Asta pe de o parte din cauza creșterii TVA cu 2 până la 12%, iar pe de alta din cauza creșterii accizelor. Majorările de prețuri se adaugă celor legate de eliminarea plafonării la energie.
Creşteri de preţ vor fi şi la carburanţi, cu efect imediat în creșterea costurilor de transport, inclusiv pe lanțurile de aprovizionare. Cu alte cuvinte, vom avea parte de scumpiri în lanţ.
Peste toate aceste majorări vine şi reorganizarea instituţională, care se face cu măsuri extreme. Astfel, sute de angajați din administrațiile locale botoşănene şi din ţară ar putea rămâne fără loc de muncă.
Creşterea TVA, prima lovitură
Printre principalele măsuri fiscale incluse în forma finală a actului se numără creșterea cotei generale a TVA de la 19% la 21%. Aceasta va aduce o scumpire de două procente tuturor produselor, inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte, gadget-uri etc.
Astfel, pentru un produs care în prezent costă 100 de lei, de la 1 august cumpărătorul va plăti cu 2 lei în plus.
TVA majorat cu două procente se aplică de la 1 august tuturor bunurilor și serviciilor care au în prezent cota de 19%. Adică, un abonament de telefonie sau internet care costă în prezent 90 de lei, va costa cu 1,8 lei mai mult de azi.
Plătim în plus pentru mâncare, apă şi pastile
Din august se scumpesc și alimentele și medicamentele, cărora li se va aplica o cotă de TVA de 11% de la 5%, respectiv 9%. Cota de 11% se va aplica și serviciilor HoReCa, dar şi cărţilor.

Astfel, TVA crește de la 5% la 11% pentru livrarea de cărţi, ziare, reviste, manuale, servicii muzeale, grădini zoologice şi botanice. Majorări vor fi şi la livrarea de lemn de foc și livrarea de energie termică în sezonul rece.
La mâncare, creșterea TVA de la 9% la 11% aduce o scumpire de aproape 50 de bani pentru un kilogram de carne care costă acum 23 de lei. Prețul pentru un kilogram de orez care costă acum 8 lei va fi cu aproape 20 de bani mai mare.
Tot de la 9 la 11% ajunge și TVA pentru medicamente, energie, apă și canalizare. O factură la apă care acum costă 100 de lei va costa cu 2 lei în plus de la 1 august.
Iar pastilele care acum costă 100 de lei vor costa 102 lei de la 1 august.
Lovitură la pompă din cauza accizelor
Majorarea accizelor cu 10% crește prețurile la carburanți.
Benzina se va scumpi cu aproximativ 0,45 lei pe litru, iar motorina cu 0,40 lei pe litru. Scumpirile se traduc în costuri suplimentare semnificative. Astfel, pentru un plin de 50 de litri, atât la motorină, cât și la benzină, se vor plăti 20 de lei în plus chiar de azi.
Mai mult, scumpirea combustibililor duce la creșterea costurilor de transport, inclusiv pe lanțurile de aprovizionare. În plus, eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică deja crește costurile de producție, ceea ce s-ar putea traduce în noi şi noi scumpiri în lanţ.
Creșterile de prețurilor se vor resimţi şi la tutun, țigarete și alcool, şi ar putea avea efecte negative asupra vânzărilor.
Rate mai mari, apartamente mai scumpe
TVA de 21% se va aplica şi pentru locuinţe cu o suprafaţă maximă utilă de 120 mp şi a căror valoare nu depăşeşte 600.000 lei. Consultanţi PwC au explicat că se poate menţine cota redusă de 9% pentru livrările de locuinţe, în perioada 1 august 2025 – 31 iulie 2026. Asta cu îndeplinirea unor condiţii:
– contractul să fi fost încheiat până la 1 august 2025;
– să prevadă plata unui avans de 20%;
– locuinţa să fie livrată până la 31 iulie 2026 şi să poată fi locuită ca atare;
Surprize neplăcute şi cu rovinieta
După toate acestea, din 1 septembrie se scumpește și rovinieta. În funcție de valabilitatea acesteia, vor fi următoarele prețuri:
-Valabilitate 1 zi: 3,5 euro;
-Valabilitate 10 zile: 6 euro;
-Valabilitate 30 zile: 9,5 euro;
-Valabilitate 60 zile: 15 euro.
Peste scumpiri vin şi concedierile
Pe lângă scumpiri, un val amplu de restructurări se conturează la nivelul administrațiilor publice din județ. Asta în contextul aplicării, de la 1 august, a unei posibile reorganizări a instituțiilor de stat. Deși totul este, deocamdată, la nivel de proiect, primele estimări indică reduceri semnificative de personal în toate unitățile administrativ-teritoriale.
Potrivit unei analize preliminare, realizate la nivelul primăriilor și al Consiliului Județean, din 4.324 de posturi existente, ar putea rămâne 3.497. Cu alte cuvinte, aproape 827 de poziții ar urma să fie eliminate din structurile actuale.
CJ – cea mai amplă restructurare
Cele mai multe disponibilizări s-ar putea înregistra la nivelul Consiliului Județean. Aici, din cele 505 de posturi existente – incluzând angajații din instituțiile subordonate și Evidența Populației – ar putea rămâne maxim 330. Se ia în calcul comasarea unor structuri suport, precum cele de contabilitate, IT și juridic, care ar urma să fie coordonate direct de CJ.
Primăria Botoșani – zeci de posturi în vizor
Nici la nivelul Primăriei Botoșani situația nu pare mai puțin tensionată. Din cele 600 de posturi actuale (n.r. – cu tot cu instituțiile din subordine), 50 ar putea fi restructurate. În plus, alte 37 de locuri de muncă ar urma să fie desființate în cadrul Poliției Locale și al serviciilor de pază, dintr-un total de 113. Astfel, în municipiul Botoșani ar putea fi afectate în total 87 de posturi.
Reduceri în lanț și în orașele din județ
În orașul Dorohoi, structura actuală ar putea fi redusă cu 39 de posturi. Alte 36 de poziții ar putea fi eliminate la Darabani, 30 la Flămânzi, 25 la Săveni, 11 la Ștefănești și 10 la Bucecea. Restructurările vizează atât aparatul administrativ, cât și personalul din serviciile de pază și poliție locală.
10 posturi ar putea fi desființate la Dorohoi, 5 la Darabani, 3 la Săveni, 2 la Ștefănești și 1 la Bucecea.
Comunele, aproape de orașe în topul restructurărilor
Și primăriile comunale se pregătesc, cel puțin teoretic, pentru concedieri. Printre cele mai afectate UAT-uri rurale s-ar putea număra comunele Vorona și Mihai Eminescu. Aici ar putea fi eliminate câte 15 posturi, mai multe decât în unele orașe. La Vârfu Câmpului și Corni sunt vizate câte 10 poziții, iar la Ungureni – 11.
Alte comune, precum Cristești, Drăgușeni, Hănești, Havârna, Suharău sau Șendriceni, ar putea pierde câte 9 posturi. Câte 10 disponibilizări sunt estimate și la Corni. În schimb, în localități mai mici, precum Adășeni, Concești, Cordăreni, Coșula, Dângeni, Dersca sau Mitoc, se preconizează dispariția unui singur post.
„Aplicăm legea”
Prefectul Dan Nechifor susține că indiferent de opiniile politicienilor, cei care ocupă funcții de conducere și fac parte din executiv trebuie să aplice actele adoptate. „Noi, cei din partea executivă, așa cum spune legea, nu facem altceva decât să aplicăm legea”, a spus prefectul. Prin urmare, după publicarea actelor normative în Monitorul Oficial, nu va mai exista vreo dezbatere sau negociere.

Chiar dacă cifrele induc ideea unui proces de anvergură, modul concret în care vor fi aplicate aceste restructurări rămâne incert. După emiterea actelor normative, prefectul va fi responsabil cu stabilirea, prin hotărâre, a numărului maxim de posturi pentru fiecare UAT. Acesta va emite un ordin, iar ulterior administrațiile locale vor trebui să se conformeze noilor limite.
Cum se va face, efectiv, trierea posturilor și cine va fi afectat – rămâne de văzut. Deocamdată, incertitudinea plutește în toate instituțiile publice vizate.