joi, august 28, 2025
AcasăPrima PaginăProducători agricoli uniţi de o iniţiativă de succes (VIDEO)

Producători agricoli uniţi de o iniţiativă de succes (VIDEO)

De mai bine de două luni, botoşănenii amatori de produse agricole naturale, cultivate local de oameni care muncesc pentru a-şi mulţumi clienţii, au un loc dedicat de unde-şi pot face cumpărăturile.

Este vorba despre Piaţa Volantă Expo Botoșani din Centrul Vechi al municipiului, organizată în zona Statuii, o iniţiativă a unui tânăr antreprenor botoşănean, Marian Bogdan Strungariu, al cărei succes este în creştere şi care continuă să atragă tot mai mulţi cumpărători.

Idee împrumutată de la vecini

Bogdan Strungariu, deşi nu este producător agricol, ci antreprenor cu o afacere de mobilier, susţine că ideea unui loc dedicat strict producătorilor agricoli i-a venit în luna martie, când a vizitat piaţa volantă din Suceava.

A fost acolo de două trei-ori, dar şi la Iaşi, şi a văzut cât de bine şi eficient se organizează aceştia, şi imediat şi-a pus întrebarea de ce nu ar face aşa ceva şi la Botoşani.

Doar producători atestaţi

Iniţiativa acestuia a avut norocul să dea peste alţi oameni dedicaţi, precum Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole Botoşani, dar şi Marian Rotariu, directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, care şi-au oferit imediat sprijinul.

Implicarea Direcţiei Agricole a fost necesară deoarece la târg sunt acceptaţi doar producători locali, nu comercianţi care vânează doar realizarea de profit.

Participarea este gratuită

Bogdan Strungariu, cel care a avut iniţiativa Pieţei Volante Expo Botoșani, s-a ocupat imediat de procurarea şi confecţionarea de corturi, mese de vânzare, şorţuri, boxe, coşuri de gunoi şi sursă de apă, astfel că pe 12 iunie avea loc prima ediţie a târgului de produce agricole.

Încă de la început, Bogdan Strungariu s-a ocupat şi de aducerea unor ansambluri folclorice care să asigure momentele artistice ale evenimentului, pentru ca întreaga acţiune să aibă şi o parte de socializare şi distracţie.

Acţiune săptămânală

Piaţa Volantă Expo Botoșani are loc în fiecare duminică între orele 08.00-14.00, iar aici pot fi găsite legume, fructe, sucuri, brânzeturi, lactate, miere de albine şi produse apicole, totul „condimentat” cu muzică şi voie bună.

Bogdan Strungariu a dovedit în repetate rânduri calitatea produselor vândute aici, prin teste rapide care arată instantaneu calitatea mărfii şi lipsa insecticidelor şi a pesticidelor dăunătoare.

Bogdan Strungariu susţine că el i-a contactat pe toţi producătorii prezenţi la Piaţa Volantă, având şi recomandările de la directorul Direcţiei Agricole, Cristian Delibaş. În acest fel, a ajuns ca de la 12 producători agricoli, câţi au venit iniţial, să fie acum 23 de producători, deci aproape dublu.

„Avem aprobarea Primăriei Botoşani, spaţiul este fără plată, noi asigurăm toate cele necesare, astfel că reuşim să asigurăm prezenţa producătorilor agricoli la Piaţa Volantă Expo Botoșani fără să le percepem taxă. Asta este un mare ajutor, multora nu le vine să creadă. Am asigurat prezenţa în fiecare weekend, deci avem deja 10 ediţii şi vom continua şi chiar vom diversifica”, susţine Bogdan Strungariu, iniţiatorul Pieţei Volante Expo Botoșani.

Acţiunea va fi extinsă

Datorită succesului acţiunii, Bogdan Strungariu vrea să o extindă şi să acopere o gamă mai largă de produse, dar şi organizarea Pieţei Volante chiar şi în afara sezonului cald.

„Vrem să avem mai mulţi producători care vin cu marfă pentru coşul de toamnă, legume pentru zacuscă, fructe, cartofi, producători de sucuri naturale. Avem planuri atât pentru extinderea activităţii, cât şi pentru un loc dedicat unde produsele să poată fi vândute tot timpul săptămânii, nu doar duminica. Am identificat un spaţiu şi facem demersuri pentru concretizarea iniţiativei”, spune Bogdan Strungariu.

Acesta susţine că face totul din proprie iniţiativă, gratuit, şi îşi găseşte energia pentru toate aceste lucruri atât în mulţumirea producătorilor locali, care au unde să-şi desfacă singuri marfa, dar şi în satisfacţia clienţilor, care găsesc produse de calitate, din surse sigure.

Producătorii agricoli sunt foarte mulţumiţi

Producătorii agricoli invitaţi la Piaţa Volantă Expo Botoșani sunt extrem de mulţumiţi de această iniţiativă şi spun că este un succes deplin. Printre ei sunt şi legumicultorii Vasile şi Mariana Pojar, care cultivă legume sănătoase cu ajutorul bondarilor polenizatori şi folosesc insecte prădătoare în loc de insecticide chimice.

„Ne-a ajutat extraordinar de mult iniţiativa cu piaţa volantă. Ne-a ajutat să se prezentăm chiar noi, cei care producem. Pentru că unii clienţi sunt reticenţi, la piaţă nu prea te cred, dar acum îmi spun: «Ştiţi, v-am văzut la Piaţa Volantă». Acum am clienţi care mă caută special la Piaţa Volantă Expo Botoșani, ştiind că găsesc legume bio”, spune Mariana Pojar, producător agricol din Roşiori (Răchiţi).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
69 %
1.4kmh
14 %
J
29 °
vin
33 °
S
36 °
D
34 °
lun
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Până să fie dat în folosinţă, noul spital de boli paliative din Botoşani intră iarăşi în şantier. 

EDITORIAL

Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...

EPIGRAMA ZILEI

Artistul fără de muză E ca gura fără buză, Ca marea fără meduză, Și taiorul fără bluză...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...