spot_img
sâmbătă, decembrie 13, 2025
AcasăPulsChestiune de timp

Chestiune de timp

Băieţii care păzesc puşcăriaşii să nu fugă vor să bage miting ca să-l dea jos pe ministrul Tudorel, de-al justiţiei, că nu a făcut nimic din ce a promis. De parcă ar fi primul politician care nu se ţine de cuvânt! Strategia asta nu e bună. Nu trebuie nici miting şi nici nimic altceva. Politicienii oricum ajung la penitenciar, unii mai devreme, alţii mai târziu. Iar aici trebuie trataţi exact cum i-au tratat şi ei pe alţii: când le dai gârbace pe cocoaşă zici că-i mângâi, când îi culci câte patruzeci în cameră le zici că mai este loc şi tot aşa. Totul e să nu-i mângâiaţi prea tare, băieţi, ca să aibă ce povesti când or scăpa!

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
6.6 °
5.6 °
79 %
4kmh
100 %
S
7 °
D
7 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Diferența între un copil de 5,5 kg și unul prematur, ambii născuți la Maternitatea Botoșani.

EDITORIAL

Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...