luni, iunie 16, 2025
AcasăPulsCum se construieşte viitorul

Cum se construieşte viitorul

Întâlnire mareacu ceva vreme, c-a venit un secretar de stat jmecher pre la noi ca să vorovăiască despre drumul spre Iaşi, care cică e pe ţavă, şi alte drumuri naţionale la fel de bune. Dar poveşti din astea s-au mai tot auzit. Neobişnuit a fost însă locul în care a fost depănată, anume la Vf. Câmpului. Acest detaliu a fost posibil datorită Sandei, fata primăriţei de acolo, aciuată de Doiniţa şefă la prefectură. Pentru cine încă nu s-a prins, subiectul nu a fost viitorul drumului ci al Sandei, semn că se pregăteşte să-şi ia zborul la Bucale, în guvern. Nu c-ar avea vreo treabă cu ce se face pe acolo, ceea ce e o calitate căutată şi apreciată de miniştri şi mai ales de şefa lor.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
70 %
2kmh
0 %
lun
27 °
mar
23 °
mie
24 °
J
23 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...