duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsUn soi de Nero, dar mai mic

Un soi de Nero, dar mai mic

Valeriu, sponsorul feceului, a ratat la mustaţă să dea foc la club. Acest fapt s-a petrecut numai şi numai pentru că echipa lui de fotbaliatori cu piciorul a făcut egal cu o altă năpăstuită cu care se bate pentru onorantul titlu de lanterna ligii. Însă dacă ai noştri ar fi înfrânt, flăcările ar fi izbucnit la club pentru că şi Valeriu este tot un soi de Nero, dar mai mic. Şansele de a vedea spectacolul pirotehnic încă nu sunt pierdute, că mai sunt vreo două meciuri, iar jucătorii, hrăniţi cu jar, vor scoate flăcări pe nări, deşi mai bun ar fi să marcheze, preferabil în poarta adversă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.2 ° C
17.7 °
16.6 °
72 %
1.8kmh
22 %
D
25 °
lun
19 °
mar
27 °
mie
19 °
J
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...