miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăPulsBulibășeală la cejeu

Bulibășeală la cejeu

Curios cum îi stă în fire unui atât de mare ales local, nea Costică, preșul cejeului, vrea să afle câte așezări informale, adică șatre, sunt în județul păstorit de domnia sa. Motivele pentru care îl frământă atât de tare grija pot fi numai presupuse: or fi electorale și vrea să facă clampanie pe acolo. Or fi economice și vrea să-i facă meșterii inele din bănuții de aur găsiți prin birou, rămași de la predecesorul. Or fi culturale și vrea să verifice chestia cu țigancă dar frumoasă. Sau, după felul intens în care se pregătește, duhănind din răsputeri, s-a hotărât de fapt să abandoneze modul de viață citadin și stresant și să adopte unul de bulibașă, adică ecvestru, curat, în armonie deplină cu natura, dar nu s-a hotărât încă la ce șatră să adere după ce se separă de șatra politică din care face acum parte.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...