miercuri, noiembrie 5, 2025
AcasăPulsNoi suntem mai buni

Noi suntem mai buni

Deputatul ex ministru Marius de la pesedeu scrie o diatribă contra liberalilor. Pe feisbuc, normal, să-i vadă poporul iubirea de țară. Și zice cu patos să se apuce ăia de treabă, să facă testare la popor, că în județele conduse de liberali e jale, în timp ce în județele conduse de gospodarii de la pesedeu, care a muncit pentru oameni, totul merge beton. Mariuse, nu te mai ambala, acuma toate județele e conduse de liberali, la urgența asta conduc prefecții puși de Orban. Pe urmă, matale unde locuiești? La Botșeni, parcă. Unde totul merge brici, spitalele e dotate, nici un medic nu e bolnav și se face testare la populație în draci, nu? Păi, dacă e condus de pesedeu, e și normal.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
90 %
0.5kmh
100 %
mie
9 °
J
12 °
vin
14 °
S
14 °
D
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Să sperăm, totuși, că verifică instalația de iluminat.

EDITORIAL

Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...