duminică, septembrie 14, 2025
AcasăPulsPlecat-au zece, dar nu prea

Plecat-au zece, dar nu prea

Vreo șase cetățeni de la usereu a plecat din partid. Cică a așteptat un an și nu s-a întâmplat nimic. Și s-au uitat ei așa, în jur, cam pe unde s-ar putea întâmpla ceva, apoi s-a înscris la pesedeu’ din Botoșani. Pesedeii i-ar fi primit imediat, numai că la ei e greu. C-așa-i regulamentu’ la partid, trebe zece din ăștia să facă regimentu’. Drept pentru care ăia șase s-a numărat între ei până le-a ieșit că sunt zece. Și a fost primiți imediat la partid, iar pesedeii a ieșit cu inimile cât o pâine intermediară să anunțe pe feisbuc fericitul eveniment că zece tineri a venit la ei la partid. Corect, regulamentar, cât de cât.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
21.1 °
20.5 °
50 %
9.3kmh
18 %
D
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
16 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...