sâmbătă, septembrie 13, 2025
AcasăPulsPentru orice eventualitate

Pentru orice eventualitate

Urmând egzămplul lui Dragnea, chiar dacă-i de la alt partid, dar îi merge bine în buău ca mecanic auto, Florin, fostul împarat de la cejeu a făcut cursuri de instalator ca să aibă o hârtie la mână dacă la o adică intră acolo pentru că ar fi luat șpagă o casă. Prevenit înseamnă pregătit, dar încă mai este vreme să facă și cursuri de Creative Writing, poate scrie o carte sau mai multe după gratii, ca să mai scutească din viitoarea pedeapsă. Titlul „Cum i-am prostit pe toți” anunță deja un blockbuster, iar virgula între subiect și predicat plus alte scofeturi din astea chiar n-o să aibă nici o importanță, totul e s-o scrie așa cum se aude, adică tare, cât mai tare.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.6 °
17.7 °
66 %
3.1kmh
100 %
S
19 °
D
24 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...