marți, septembrie 16, 2025
AcasăPulsA venit schimbarea la față

A venit schimbarea la față

După atâta așteptare, a venit și momentul: fostul viciu Cosmin s-a transformat în don primar Andrei precum crizalida în fluture (nu cel la care vă gândiți!). Cu acest prilej de ocazie s-a înființat și Doinița, șefa lui pe linie de partid, care a discursat frumos și a atins punctul culminant când a spus că a venit momentul ca botoșănenii să trăiască mai bine. Tot răul spre bine, doamnei președintă de cejeu nu i-au trebuit decât opt ani în șparlament ca să se prindă. Poate că în următorii patru ani, pe care-i va petrece împreună cu noi, aici, în bazinul electoral, va și face mai abitir decât tot a glăsuit. La cât mai multe succesuri, vorba unei foste euroșparlamentare.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.3 ° C
23.3 °
22.2 °
50 %
4.7kmh
99 %
mar
21 °
mie
20 °
J
19 °
vin
22 °
S
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...