spot_img
vineri, decembrie 19, 2025
AcasăPulsSpeedy Budales

Speedy Budales

Nerăbdător să facă politichie la nivel dă capitală, deputatul Marius ot pesedeu a călcat pedala doar un pic mai tare și a nimerit în radar care i-a luat permisul pe 3 luni. Dar, bun cunoscător al chichițelor legislative, a băgat mintenaș contestație, s-o mai întindă vreun an sau doi, sau poate până se prescrie, după cum fac și colegii din șparla. Nu se știe câta oară a comis-o, dar e numai a doua oară când a fost și prins. Ehehei, dacă rămânea șofer cinstit, cum era pre vremuri, și plătea amenda din salariu, nu-i mai trebuia. Dar așa riscă să deie într-un cap de pod și să afle pre pielea proprie dacă deputații mor altfel decât oamenii cinstiți, iar dacă da, găsește el o cale să ne dea de veste, măcar în clampanie, dacă nu și altădată.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
88 %
0.4kmh
14 %
vin
7 °
S
8 °
D
6 °
lun
8 °
mar
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Din obișnuință s-a furat tot și piesele, și ușa, și pereții.

EDITORIAL

Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...