marți, iunie 17, 2025
AcasăPulsLeroa e mort viv leroa

Leroa e mort viv leroa

Iacătă așa șăd lucrușoarele la prefectură, unde prefectul Dan al III-lea a fost înlocuit cu preafericitul prefect Sorin I căruia i-a trecut prin cap să se autopropuie, iar colegii au zis da, numai să ne pice și nouă ceva. Deocamdată le-a picat promisiuni, că dacă nici la asta n-ar fi bun noul preafericit, apoi nu-i bun de politicihian. Bonus e că se alege și cu bunătate de grevă a foncționarilor din dotare care-s nefericiți nu că au prea multă treabă, ci că iau mai puțin decât alții asemenea lor, ba chiar din același pălățoi administrântorativ, care n-au nici o treabă. De fapt nici una, în afară de a o adora pe Doinița, președințița cejeului.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.8 ° C
18.8 °
18.6 °
73 %
2.4kmh
44 %
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...