miercuri, septembrie 17, 2025
AcasăPulsMariuse, nu ceda!

Mariuse, nu ceda!

Marius, ministrul muncii pesediste de la Botoșani, iar scrie că nu semnează aia cu pensiile din PNRR. Bravos, Mariuse, halal să-ți fie, așa patriot mai rar. Problema e ce trebe să semneze Marius, că nu l-a pus nimeni să semneze nimic.Bine, ar putea să semneze mărirea pensiilor cu vreo 20% și mâine. Sau ar putea să scoată pensiile speciale. Ori ar putea să-și semneze demisia, tot ar fi o chestie. De fapt, ca de obicei, Marius nu are nici o vină. Nu mai sunt bani și l-a pus Ciolacul să dea vina pe ăia de la UE. Mariuse, ține-te tare, noi îți suntem alături, de când ne-ai zis că nu cetățenii dau banii, ci guvernul. Că așa știam și noi, bibicule.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.7 ° C
18.8 °
18.3 °
64 %
4.4kmh
100 %
mie
18 °
J
20 °
vin
24 °
S
27 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Știrea de săptămâna trecută conform căreia o gașcă de drone rusești au violat până în străfunduri spațiul aerian polonez a reprezentat unul dintre cele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...