joi, noiembrie 13, 2025
AcasăPulsSfântul Mitică blajinul

Sfântul Mitică blajinul

Se gândi Doinița cu mintea celor ce-o sfătuiesc cam ce șmecherie să mai puie la cale, că de mult n-a mai pus poze după pohta inimii pe feisbuci, așa că se hotărî să boteaze giudețul nost „tărâmul sfinților”. Așa că turiștii și turistele ce vor nimeri pre la noi, vor avea ocazia să vază sfinți și sfinte în oase, prin țintirimuri sau bucățăliți ca moaște prin biserici, dar și în carne, cum ar fi sfântul Marius telefonistul, ocrotitorul seniorilor, sfântul Costel aliatul, sfânta Doinița cea Mare, cu alaiul ei de adoratori bugetari, la care se adaugă nenumărați alți semisfinți și semisfințișori, cum ar fi Alehandros dorohoianul sau Cosminus botoșăneanul. De altfel este evident pentru oricine de la prima vedere de cum pășește, că aici și nu în alt loc este raiul pre pământ și doar defetiștii își închipuie că iadul arată ceva mai bine.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
7.2 ° C
7.7 °
7.2 °
95 %
1.9kmh
32 %
J
11 °
vin
14 °
S
14 °
D
9 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi o ambulanță de tip nou, pentru pacienții mai anemici.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...