duminică, noiembrie 2, 2025
AcasăPulsChestiune de reciprocitate

Chestiune de reciprocitate

Florin, cel care ne-a împărățât la cejeu, trebuia să iasă liberat condiționat de la diribau, unde a intrat pre la anul trecut pencă, printre altele, și-a făcut casă din șpagă. Dar nu, că a primit amânare, pre motiv că giudecătorii sunt în conțediu. Așa că stă tot acolo. E drept așa, dar e prea puțin. Cât s-a giudecat, el a obținut o mulțime de amânări. Deci, ca să se echilibreze situația, ar mai trebui și el amânat de câteva ori, dar nu mai mult de încă 34 de ori.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
66 %
4.1kmh
94 %
D
19 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
12 °
J
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Suporteri alături de fotbalistul accidentat de la FC.

EDITORIAL

Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...