duminică, noiembrie 2, 2025
AcasăPulsGenialitate s-a făcut și anul ăsta, că e zona bună

Genialitate s-a făcut și anul ăsta, că e zona bună

Directorul Mirel de la muzichie, întrebat cum de a venit Clayderman, ba nu, Claydermen, în fine, pianistul ăla mare, la Botoșani a zis că datorită genialității lui. A lui Mirel, logic, că la pianist ne-am lămurit că face nițel playback, dădea la clape și de pe scenă se auzea trompete. Acuma chiar se mira lumea că aici pe tărâmul geniilor e pauza cam mare, nu prea mai apar decât Budăi, Șoptici și Federovici, dar în sfârșit Mirel s-a demascat. Imediat după show și după ce s-a demascat cică s-a dus taman în Franța, la Nisa, ca să îl testeze și ăia de acolo. Și ca să fie un martor local, l-a luat și pe primarul Cosmin. Dar eu nu cred că ar face așa ceva, că prea bate la ochi, la câți bani a costat spectacolul cu invitați din centru. Gura lumii, ce să faci.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
66 %
4.1kmh
94 %
D
19 °
lun
18 °
mar
11 °
mie
12 °
J
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Suporteri alături de fotbalistul accidentat de la FC.

EDITORIAL

Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...