spot_img
miercuri, decembrie 31, 2025
AcasăPulsSă fie lumină!

Să fie lumină!

Pentru că evenimentele sunt de așa natură și face lumea mișto, Doinița președinta de la cejeu, a lăsat-o mai moale cu pozele pe feisbuc și a trecut la laude. Pentru sine și pentru guvernul șefului Marcel, normal. Cea mai recentă e asta cu lumina, cică 30 de localități din giudeț primesc bani să facă rețele de luminat strada, că până acu la mulți noaptea lumina doar cerul înstelat, ceea ce era poetic și bine pentru hoți. Visul locuitorilor ar fi ca luminile ăștia să fie de tip nou, cum au văzut ei prin alte țări cum ar fi Ardeal, care luminează ambele trotuare de pe drum, nu doar unul, că trăim în 2023, nu în Evul Mediu. Dar calul de dar nu se caută la dinți, așa că or să se descurce și cu un trotuar luminat, așa cum au făcut și până acu. Dar becurile or să fie noi. Bine, și mult mai scumpe, dar asta e normal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-3.4 ° C
-3.3 °
-3.9 °
68 %
2.7kmh
89 %
mie
-4 °
J
1 °
vin
5 °
S
3 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu ne rămâne decât să ignorăm semnele și să sperăm că 2026 va fi un an mai bun.

EDITORIAL

Aho, aho, copii și frați Care gura o căscați La tv și pe rețele, Unde-aflați de toate cele, Dați-vă toți mai aproape Și nu mai clipiți din pleoape, Închideți cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...