spot_img
marți, decembrie 30, 2025
AcasăPulsCine nu are bătrâni, o să îi cumpere. Din nou

Cine nu are bătrâni, o să îi cumpere. Din nou

Bazându-se pe faptul că la bătrânețe oamenii mai uită, Doinița, președința și Marius, ex-ministrul de Botșeni au ieșit la cules de bătrâni. Că nu puteau să lase netrecută ziua pensionarului, așa că s-au repezit să scrie pe feisbuc și iar o ard cu seniorii și respectul și toate alea, că na, au trecut vreo zece tragedii peste aia cu azilele morții și e timpul. E drept că de sărbătorit au sărbătorit cu bătrânii din pesedeu care asta e, dacă e ordin, cu plăcere, iar în rest au pus poze din vremurile mai bune când s-au mărit pensiile ultima dată. Pensionarii, săracii, ar vrea să lanseze pesedeii programul „Primul portbagaj” sau ceva de genul, dar sunt slabe șanse, e lansat deja, însă doar pentru membrii de partid.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-0.6 ° C
-0.6 °
-1.4 °
74 %
3.1kmh
100 %
mar
2 °
mie
-2 °
J
-1 °
vin
5 °
S
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O urare bună pentru traficul de sărbători

EDITORIAL

România a traversat un an de zgomot public, scandaluri politice, corecții și improvizații, fără ca vreun moment să-i fi schimbat cu adevărat direcția. Nimic...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...