marți, iulie 8, 2025
AcasăPulsNu cedăm, că e vorba de poze

Nu cedăm, că e vorba de poze

Oamenii de la cultură a anunțat cu tristețe că nu se mai fac trei trei festivaluri cu romanțe și tradiții că nu sunt bani și nea Marcel, șeful de la pesedeu, a interzis cheltuieli din astea de la buget. Imediat a apărut Doinița însă, președința de la cejeu, care a zis că ea se luptă și se rezolvă, vor fi festivaluri. Întâi am zis că se luptă cu nea Marcel, că ce face el e cam ilegal, nu te bagi în bugetele locale. Dar nu, femeia se luptă aici, pe plan local, că poate nea Marcel nu află. Om politic mare, doamna Doina, și-a dat seama. Nema festivaluri, nema urcat pe scenă cu microfonul, nema aplauze, nema poze de pus pe feisbuc egal problem. Așa că se face fiți liniștiți. Cu condiția să dați like după aia, normal.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
32.7 ° C
33.3 °
32.6 °
32 %
5.2kmh
0 %
mar
35 °
mie
29 °
J
21 °
vin
24 °
S
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...