duminică, mai 11, 2025
AcasăPulsValori comune, prietenie și viață frumoasă

Valori comune, prietenie și viață frumoasă

Deputatul Marius de la pesedeu, ex-ministrul nostru al muncii, care era și acu dacă nu suna noaptea niște gagici, a avut niște relevații. Cică se bucură că liberalii au înțeles în sfârșit ce e social democrația și că aderă la principiile social democrate. Acuma, liberalii au înțeles de vreo trei ani și au aderat complet la PSD în ultimii doi, dar Marius o fi crezut că e poantă, abia acuma s-a prins că e pe bune. Dar tot a rămas cu un regret, că el vroia mărirea pensiilor și oamenii îi cereau demisia. Mariuse, nu fi supărat, că-ți explicăm. Te vroiau dat afară că ai micșorat pensiile, nu că le-ai mărit. Adică ai dat mai puțin, ca să puteți da mai mult acu, înainte de alegeri, poate îi mai aburiți odată pe oameni. Acu e mai clar?

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
7.8 ° C
7.8 °
6.6 °
86 %
2.6kmh
100 %
D
9 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
J
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...