marți, octombrie 21, 2025
AcasăPulsPlanuri de viitor

Planuri de viitor

De Ziua Pretenarilor, a oferit o poză cât o mie de cuvinte Doinița, prehedințața cejeului, cum întinde ea din spatele ecranului o coșarcă plină cu variate flori, ca s-o ia cine-o apuca. Asta ca dovadă că i-a venit inima la loc după ce a petrecut înainte de respectiva zi cam două schimburi de 8 h la DNA, unde a dat cu subsemnatul. Și cum n-ar fi suficient de șefă dacă nu și-ar pregăti rezerva, a făcut rost de la fo sută de voturi ca să se facă euroșparlamentăriță. O mișcare înțeleaptă, acolo DNA-ul nu bate și în plus, după cum merg lucrurile în patrie, poate să se întoarcă primministriță doar așa, ca să ne convingem că Veorica a fost genialiță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
83 %
1.2kmh
0 %
mar
14 °
mie
15 °
J
17 °
vin
16 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te cheamă clientul, nu ai ce face.

EDITORIAL

„Coaliția de guvernare” arată ca o căsnicie aranjată între două familii care se urăsc dar nu-și permit divorțul. PSD și PNL trăiesc împreună de...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...