duminică, iulie 6, 2025
AcasăPulsDrumul spre stele e pavat cu fapte bune

Drumul spre stele e pavat cu fapte bune

Deoarece lui Valeriu, deocamdată doar președinte la Elsaco, președinte la echipa de fotbal și președinte al cămirii de comerț nu-i mai ajung funcțiile, a luat și președinția peneleului local (prilej cu care a dat câte un șut în cur la niscai primari și alte haimanale de pe-acolo), cu gând să se facă și președinte de cejeu în locul Doiniței sau măcar deputat și senator, în locul lui Costel. Deocamdată el îl moștenește pe preafericitul prefect Sorin, rămas ronin de când deputatul Costel, expreșul, a primit aceeași tratație la popou de la Valeriu. Numai că Sorin era cunoscut ca pușculița lui Costel și scai se ține de Valeriu, să-i fie și lui pușculiță. Deocamdată îi plătește parcarea, dar asta e numai așa, de început.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
29.5 ° C
29.6 °
28.3 °
34 %
3.5kmh
90 %
D
32 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
32 °
J
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...