sâmbătă, septembrie 13, 2025
AcasăPulsIar continuă dezvoltarea

Iar continuă dezvoltarea

Gata, s-a asfaltat Marchian. În ultimii trei ani jumate nu s-a putut, din cauze obiective și anume că nu au fost organizate alegeri, dar acum primarele Cosmin a arătat că dacă vrei, poți, la fel ca la centura Pacea. Era bine dacă vroia acu trei ani, că nu își mai strâmba atâta lume jantele la mașini, dar astea-s detalii, cine mai caută la dinți calul de dar. Plus că oricum nu ar fi ținut reparațiile trei ani, că așa-i la noi, maxim șase luni ține asfaltarea. Întrebarea acu e cu cine să vorbim să se mai amâne alegerile vreo lună, că asfaltează și parcul Eminescu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.6 °
17.7 °
66 %
3.1kmh
100 %
S
19 °
D
24 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...