miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăPulsSă rămână cineva să stingă lumina

Să rămână cineva să stingă lumina

Cornel, noul director de la spital este deja fostul director. Când a văzut cu ce viteză pleacă medicii, plus că nu vor alții să vină la Botșeni nici dacă-i picuri cu ceară, omul și-a băgat dimisie. Poate-l aduce Doinița de la cejeu înapoi pe colegul de la pesedeu care a început cariera ca lăcătuș mecanic, ori poate are Valeriu, viitorul președinte, vreo soluție prin mânecă. Până atunci, bine că este spital mare la Suceava, are și parcare, plus că și la Dorohoi s-a mai făcut una, alta. Așa se întâmplă când își bagă dna-ul ăla coada, că dacă nu mai poți angaja pe cine vrei să mai faci un ban pe lângă leafa, deja viața nu mai are sens, poa’ să vină orice director, cheful de muncă nu se mai întoarce.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
16.6 °
14.4 °
67 %
2.7kmh
97 %
mie
24 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...