joi, noiembrie 6, 2025
AcasăPulsPersoană importantă, caut funcție

Persoană importantă, caut funcție

Costel de la peneleu, fost șef, fost deputat, proaspăt însurat, e nemulțumit, zice lumea. Și anume cu slujba pe care-o ocupă ca administrator de târg al răscoalei din giudețul nostru. Că el se pricepe prea tare și e păcat să se piardă așa set de priceperi cum are el. Mai întâi a vrut prefect în locul prefectului Dan actual, dar nu s-a putut, că liberalii a votat că nu se poate, că nu-l mai vrea. Dar cum Costel încă îi mai vrea, nu s-a lăsat și a pus ochii pe ceva post de consul, ca să își mai revină la capitolul distincție, care altădată el era campion la așa ceva, dar acu e foncția prea mică și suferă. Așa că se lucrează pe acest front, și dacă Costel vrea consul, o să ajungă consul, că prea le știe pe toate. Pe toate de la partid, normal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.8 ° C
8.9 °
7.6 °
98 %
1.1kmh
100 %
J
11 °
vin
15 °
S
12 °
D
14 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Să sperăm, totuși, că verifică instalația de iluminat.

EDITORIAL

Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...