luni, septembrie 15, 2025
AcasăPulsSubiectele, cât sunt subiectele?

Subiectele, cât sunt subiectele?

Când s-a deschis olimpiada națională de la Botșeni, a dat politicienii năvală, ca să urce pe scenă, să-i vadă poporul. Spre cinstea lor, și ca să nu râdă olimpicii prea tare, l-a lăsat pe scenă și pe primarul Cosmin, printre puținii din politica asta care are treabă cu școala, că chiar a terminat-o pe bune. Problema a fost că și-a început omul cuvântarea cu avânt, spunând că el deja știe subiectele. Acu nu ne rămâne decât să sperăm că a fost scoasă din context, că nu le-a mai povestit la copii din experiența personală, adică ce pățești dacă știi subiectele dinainte și, mai ales, dacă le dai la cine trebe, împreună cu o stradă de flori. Ori o fi fost vreo glumă pentru cunoscători, altfel intrăm la idei, poate vrea omul să intre în afaceri cu o firmă care știe dinainte subiectele la concursuri. Ar ajunge repede în top 10, asta e cert.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.4 ° C
14.4 °
13.3 °
91 %
1kmh
31 %
lun
14 °
mar
25 °
mie
15 °
J
18 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...