Plăcile alea noi de pe pietonal, abia puse s-a crăpat puțin. Și lumea rea, a călcat direct pe ele, e normal, că așa se întâmplă, doar știam clar de la pavele. Partea bună e că numai ce le-am făcut poze și am început să întrebăm că a și apărut doi angajați care s-au apucat să le schimbe. Poate nu s-a văzut inițial, că pe alea bune le-au pus pe lângă primărie, ca să fie bine, abia mai la deal încep să fie alea crăpate. E posibil și ca ăsta să fie noul model, că oricum până la urmă se crapă, ce rost are să mai stăm cu emoții, mai bine să crape mai repede decât niciodată. De acu trebuie iar să așteptăm cu neliniște câteva luni până crapă astea abia puse și e stresant. Până una alta nu mai călcați pe iarbă și pe plăcile noi, că vin festivaluri și altele și ne facem naibii de râs.
Dezvoltarea s-a crăpat un pic, dar continuă
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Puls
Pe drum conștiința trecea
Doinița, șefa de pe pesedeu a scris pe feisbuc că a votat cum i-a zis conștiința. S-o fi întâlnit cu ea pe traseul spre...
Puls
Silenzio stampa pentru popor
Pesedeii de frunte din Botșeni a muțit. Nici Doinița, nici Marius deputatul sunător de la miezul nopții nu zic o șoaptă, de unde mai...
Puls
Dezvoltare pe bani
La regia de apă rajapița zice șefii de la cejeu că răsare soarele. Cică vine o poală de bani pentru dezvoltare, ca să curgă...
Puls
Leafa merge dacă te duci unde trebe
O polițistă a fost dată afară că s-a dus la lansarea campaniei de președinte al CJ a lui Valeriu, acuma președinte. Că nu se...
Puls
Să spunem lucrurilor pe nume. Şi prenume.
Doiniţa, ex preşedinţiţa de la CJ, dar încă şăfă la Pesede, ne spune de Zîua Europei să stăm în continoare în UE, că asta...
Puls
La canal, la Poarta Albă
Mai țineți minte pe deputatul Mihai? Cum care, actorul, bre, ăla de s-a zbătut vreo șase luni pentru usturoiul de la Copălău, apoi s-a...
Puls
Avem și succesuri
Doamna Doina de la pesedeu, plus Marius, tot de la pesedeu, fost ministru, acu decât deputat a primit ordin de la partid și a...
Puls
Stați, bre, c-a fost marketing
Georgel Simion le-a zis la oamenii care a semnat pentru case - și la Botșeni a fost mulți - că n-au înțeles ce semnează,...
Puls
Va fi greu, dar nu prea vom reuși
Valeriu, președintele de la cejeu e îngrijorat după alegeri. Bine, era îngrijorat și înainte, dar nu putea spune, că-l dădeau afară din partid. Și...
Puls
Aleșii noștri tot ca alegătorii
Cu ocazia la alegeri a ieșit rezultatele bune pentru popor, doar că niște patrioți, cum e Verginel, primarele de la meminescu a votat din...
Puls
Ca de obicei, nu ne-am lămurit
Așa cum s-a tot întâmplat, doamna Doina de la pesedeu dă mesaje ciudate de alegeri, care descurajează propriii votanți. De-un par egzamplu ieri a...
Puls
Dacă iubire nu e, nimic nu e
Gata, a ieșit actele care esplică cum de primarele Cosmin a fost găsit vinovat, dar nu se întâmplă nimica, că e nevinovat. Mai întâi...
Puls
Te iubesc, dar nu pe tine
După modelul cântecului din folclorul popular la bombardierilor, primarele Cosmin a fost condamnat la bulău cu suspendare că a fost găsit vinovat pen'că a...
Puls
S-a dat liber la medici
Iar a venit DNA să caute medici, că vin alegerile și nu poate să-i caute pe politicieni. Să sperăm că numa deocamdată, poate după...
Puls
Începe reforma
La regia de apă deja se văd începuturile reformei. Pentrru început s-a mărit un pic remunerațiile la oamenii din consiliul de administrație, că prea...
Puls
E combinație, bre
S-a întors în politică, după luni de rugăciuni și urări de sărbători, Marius de la pesedeu, supranumit sunătorul de la miezul nopții. Acuma e...
Botoșani
cer acoperit de nori
15.4
°
C
15.4
°
15.4
°
61 %
5.7kmh
100 %
mar
15
°
mie
21
°
J
24
°
vin
21
°
S
14
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
În sfârșit, s-a pus punct celei mai încrâncenate și murdare campanii electorale de când democrația pretinde că hălăduiește pe coclaurile mioritice. Ce-i drept, și...
EPIGRAMA ZILEI
Pe butelcă Ștefan șade
Supărat și gânditor
Că n-are atâtea grade
Cât a fost el domnitor...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...