miercuri, iulie 16, 2025
AcasăPulsStrada cea nouă s-a dărâmat

Strada cea nouă s-a dărâmat

Numa ce au gătat de asfaltat drumul ăla pe la ANL oamenii primarelui Cosmin și s-a stricat treaba. Tocmai aduseseră scule să trasă traseze marcajele, când a venit ploaia. Și a luat-o la vale și apa, și drumul, și conductele. Partea bună e că nu mai trebuie marcaje, partea rea e că trebuie făcut din nou, dar asta e obicei național tocmai de la meșterul Manole, nu o să ne schimbăm tocmai acum. Probabil e un nou stil de reparat străzi, în concordanță cu clima. Că tot anunță ăștia încălzire globală, atunci facă lucrările pe stil nou. Marea problemă e că și pe încălzire globală mai plouă și ploaia strică toate planurile. Dar lasă că repară și iese din a doua încercare. Sau din a treia, că doar timp avem.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
20.6 °
18.3 °
85 %
1.4kmh
55 %
mie
30 °
J
21 °
vin
23 °
S
21 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care nu apucă să meargă la mare, primăria oferă din când în când valuri înspumate. Şi tot apar cârcotaşi. Oameni răi, dom’le.  

EDITORIAL

Privind la ce se întâmplă în Educația din România, mă gândesc la proverbul „Nu aduce anul ce aduce ceasul”. Cu puține excepții, cei care...

EPIGRAMA ZILEI

Controverse mari stârnea Lumea afirmând, uimită Despre el, o, ce lulea! Despre ea, o, celulită!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...