sâmbătă, august 2, 2025
AcasăPulsFiți solidari că nu se mai poate

Fiți solidari că nu se mai poate

După ce au pârjolit bugetul, pesedeii propun taxă de solidaritate. Solidaritate cu ei, normal, că-s oameni și ei și le trebe salar. Deputatul Marius al nost, care e trompeta partidului a zis că să nu fim îngrijorați, că nu ține mult taxa, maxim un an, după aia mai vedem. Asta e partea bună că nu ține mult. Ailaltă parte e că pesedeii zic că au învățat de la semnalele electoratului și se schimbă. Drept pentru care ne cer să fim solidari cu tâmpeniile pe care le-au făcut, ca să o ducă iar bine și fără griji. Ar trebui, din solidaritate cu noi, să ne dea și nouă ce fumează. Că altfel nu se explică, și prostia are limite, totuși.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.1 ° C
17.7 °
14.4 °
92 %
1.2kmh
7 %
S
31 °
D
32 °
lun
30 °
mar
33 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil aşa răsar tot mai multe trotinete în oraş.

EDITORIAL

Nu sunt fan Jennifer Lopez, însă concertul din România n-a reușit să treacă pe sub radarul intereselor subsemnatului. Criza e din ce în ce...

EPIGRAMA ZILEI

E tânără și frumoasă, Deci arată foarte bine Însă sânii ei se lasă... Pipăiți de fitecine!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...