A trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Sfântul Atinoghen a viețuit împreună cu zece ucenici într-o mănăstire de lângă cetatea Sevastiei și a fost episcop al Pidahtoei.
Dregătorul Filomarh i-a cerut să lepede credința în Hristos și să aducă jertfe idolilor. Atinoghen a refuzat și pentru aceasta va fi supus la multe chinuri. Înainte de a fi decapitați, un înger al Domnului s-a pogorât și i-a întărit. După ce ucenicii săi au fost uciși, s-a auzit un glas din cer, zicând-i: „Astăzi, cu Mine și cu ucenicii tăi, vei fi în rai și toată dorința ta se va împlini”.
Sfântul Atinoghen după ce a auzit aceste cuvinte, şi-a plecat cu veselie capul sub sabie și așa a trecut la cele veșnice.
Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul „Lumină lină”, din rânduiala Vecerniei.
Sfânta Muceniță Iulia
Era de origini africane, fiind născută în Cartagina. În urma unor invazii probabil vandale, a fost răpită și luată prizonier. Stăpânul său se numea Eusebiu, un păgân practicant.
Văzând că este creștină, Eusebiu a sfătuit-o de multe ori să se lepede de Hristos și să se facă de o credință cu el, dar Iulia l-a refuzat. Într-una din călătoriile sale spre Gallia, Eusebiu, a luat cu sine și pe Iulia și ajungând în Corsica a stat acolo. Sfânta Iulia a fost forțată să ia parte la slujbe idolești apoi să devină și ea păgână.
Păgânii au încercat prin toate mijloacele să o convingă pe această plăpândă sclavă să renunțe la credința ei. Pentru că Sfânta Iulia a rezistat au omorât-o prin răstignire.
Deși nimic bun nu lucrăm, Dumnezeu nu ne părăsește niciodată. Dimpotrivă, ne ajută, ne luminează și ne îndrumă spre calea care să ne aducă nu doar bucuria de acum, ci mai ales pe cea din viața veșnică.
Gândiți-vă că, fără să facem niciun bine lui Dumnezeu, ci mai vârtos mii de păcate, Acesta iarăși în tot chipul și în tot felul ne iubește și ne păzește de toată răutatea.
Dar când vom vrea să ne pocăim din toată inima și să ne silim a-I plăcea în lucrurile duhovnicești, câte bunătăți și câte daruri duhovnicești oare ne va dărui?! Cu atât mai mult ne va întări și ne va ajuta pe calea faptelor bune! (Sfântul Teodor Studitul)
Scopul Vechiului Testament a fost să-l facă pe om din nou om, pe când scopul Noului Testament este să-l facă pe om înger. Cu alte cuvinte, pentru că răutatea l-a făcut pe om să-și piardă trăsăturile sale specifice, ajungând până la asemănarea cu animalele iraționale și cu fiarele sălbatice, legea mozaică l-a scăpat mai întâi de răutate, iar legea evanghelică a harului i-a dat apoi virtutea îngerească. Scopul celor două Testamente este îndreptarea omului. (Sf. Ioan Gură de Aur)
Preot Olivian SANDU
