Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezatorul a fost preot la Templul din Ierusalim în timpul împăratului Cezar August. în acea vreme, în Tara Sfânta domnea Irod cel Mare, ucigașul de prunci.
Din Scriptura aflam ca în vreme ce slujea la Templul din Ierusalim, în sfântul altar i s-a arătat îngerul Gavriil care i-a vestit ca Elisabeta, soția lui, ii va naște fiu, ca răspuns la rugăciunile lor. Zaharia s-a îndoit de cuvintele îngerului, pentru ca atât el, cat și soția sa erau înaintați în vârsta. Pentru îndoiala sa, va rămâne mut pana când ii va scrie numele fiului pe o tăblița, după nașterea acestuia.
In Evanghelia de la Luca 1, 67-69, Sfântul Zaharia prorocește despre viața și activitatea lui Ioan: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, ca vei merge înaintea fetei Domnului, ca sa gătești căile Lui, sa dai poporului Sau cunoștința mântuirii intru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și sa îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ Datorita acești prorociri, Zaharia este numărat în rândul prorocilor.
Potrivit tradiției, când Irod a poruncit ca toți pruncii din Betleem sa fie uciși, în speranța de a-L ucide și pe Hristos, Elisabeta s-a ascuns cu Ioan într-o peștera. Irod știa de nașterea minunata a lui Ioan și crezând ca însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților sa li caute și sa li omoare. Pentru ca soldații nu l-au găsit pe Ioan, Irod a poruncit ca preotul Zaharia sa fie înjunghiat în locul fiului sau.
Exista tradiția ca Zaharia a fost ucis înaintea altarului. Potrivit unei inscripții din secolul al IV lea, descoperita în 2003, moaștele Sfântului Zaharia se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân.
Menționam ca la patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a murit și Elisabeta. Copilul Ioan a rămas în pustie, hrănit de înger și păzit de Dumnezeu, pana în ziua în care s-a arătat la Iordan.
A fost în iad să-și aprindă țigara dar n-a găsit foc
Odată, un nebun pentru Hristos s-a întâlnit cu împăratul.
— De unde vii? — l-a întrebat domnitorul.
— Din iad — i-a răspuns acela.
— Și ce ai făcut acolo?
— Aveam nevoie de foc să aprind luleaua, și am zis să văd dacă n-o să-mi dea locuitorii iadului din focul lor.
— Și? Ai luat foc? — s-a interesat împăratul.
— Nu, că împăratul de acolo a zis că n-are foc.
— Cum așa?
— Și eu m-am mirat – a zis nebunul pentru Hristos – dar stăpânul iadului mi-a răspuns: „Noi n-avem foc aici, fiecare vine cu focul său, și tocmai focul acela îl chinuie.„
Una e să te spovedești și alta e să te lepezi de tot ce ai făcut rău în fața lui Dumnezeu, și alta să ajungi să urăști răul. (Maica Siluana)
