Sfântul Chiriac Sihastrul s-a născut la anul 448, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în Corint. Fiind nepot al Episcopului Petru al Corintului, încă de copil a fost hiritisit citeț al bisericii catedralei. La vârsta de optsprezece ani Chiriac ajunge la Ierusalim unde li cunoaște pe Sfântul Eftimie, care, i-a prorocit ca va ajunge un mare duhovnic. Sfântul Eftimie l-a tuns în monahism trimițând-l totodată la Sfântul Gherasim de la Iordan. Aici Sfântul Chiriac a petrecut vreme de noua ani.
După moartea Sfântului Gherasim s-a întors însă la Mânăstirea Sfântului Eftimie. După zece ani, fugind de slava oamenilor, a sihăstrit în locuri diferite, în cele din urma stabilindu-se la Mânăstirea Sfântului Hariton. Sfântul Chiriac Sihastrul a spus despre sine ca în toate zilele vieții lui lumina soarelui nu l-a văzut mâncând, nici a apus fiind el supărat pe cineva.
A fost cunoscut atât pentru nevoințele sale cat si pentru darul facerii de minuni.. Sfântul Chiriac a fost si un mare luminator al Bisericii, Stâlp al Ortodoxiei, luptând mai ales împotriva ereziilor lui Origen.
Harnicul, leneșul și…ispitele
Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:- Bunicele, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușcaș?- Cred că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.- Păi, vezi, băiatul meu…! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Când ești muncitor și harnic, când mintea este preocupată să facă cât mai mult și mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător, diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
“Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!”
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut
iar părintele Arsenie Boca îl completa: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi.
Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută. Aceștia își agonisesc comoară în ceruri și moștenirea veșnică. Dumnezeu, cu foarte puțin preț vinde dreptățile la cei ce se sârguiesc să le cumpere, pe o bucățică mică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar de apă rece, pe un bănișor.
Omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuința înmulțirii și dând înapoi, mulțumește cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se rușinează. Iar Stăpânul Dumnezeu, dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-Se, răsplătește înaintea Îngerilor și a Arhanghelilor și a drepților. Bine este și pentru oameni a face milostenie; că deși este pentru plăcerea oamenilor, dar vine iarăși spre plăcerea lui Dumnezeu.
