Sfinții Mucenici Serghie si Vah au trăit in vremea împăratului Maximian (286-305). Chiar daca erau tineri, împăratul le-a acordat funcții înalte in Scoală Centiliilor: Serghie a fost “primicer” (primicer este acela al cărui nume este scris primul pe lista oficial recunoscuta a conducătorilor, așadar persoana marcantă, prima înscrisa) si Vah “secundicer” (secundicer este acela care se afla al doilea într-o casta).
Scoală Centiliilor, constituita pe vremea lui Diocletian, a format diviziuni de elita ale armatei romane, care îndeplineau ordinele împăratului însuși si funcționau de asemenea in calitate de corp de instruire a ofițerilor. Mai târziu, aceste diviziuni de elita au fost transformate in garda imperiala si detașament de onoare.
Ei erau creștini in ascuns, caci împăratul era un persecutor al creștinilor. Au fost descoperiți lui Maximian ca se închinau lui Hristos, motiv pentru care li s-a cerut sa jertfească idolilor. Aceștia, refuzând au fost lipsiți de însemnele demnității militare, îmbrăcați in haine femeiești si purtați prin cetate, in semn de batjocoră.
Pentru ca nu au lepădat credința in Hristos nici după aceasta batjocorire, au fost duși in cetatea Varvalisa, unde au murit în urma chinurilor.
Menționam ca Sfinții Serghie si Vah sunt ocrotitorii Olteniei. Capetele celor doi sfinți au fost aduse in tara noastră de Domnitorul Neagoe Basarab. Ele au fost depuse in Mânăstirea Curtea de Argeș, însă, prin hotărârea Sfântului Sinod, ele au fost aduse in catedrala mitropolitana “Sfântul Dumitru” din Craiova, pe 25 octombrie 1949, in vremea IPS Firmilian, mitropolitul Olteniei.
Măsura milei
Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; și lupta cu disperare să-și salveze viața. Înduioșat și plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă,
drept răsplată, îl înțepă îndată pe chiar salvatorul lui. După o vreme, când își deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă și pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înțepă pentru a doua oară, la fel de tare încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân:
“Dar de ce îl ajuți mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ti mulțumească el te rânește mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înțelept. Tine de firea scorpionului să înțepe și de a mea să fac binele necondiționat, în iubire și compasiune !”
– E adevărat că păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor?
– Nu, nu e adevărat! riscăm să pierdem fundamentul botezului! Ontologic, în Iisus Hristos, moartea și învierea din Botez duc inclusiv la moartea păcatelor părinților care se răzbună în noi — cu o singură condiție: copilul, după cristelniță, să intre în cealaltă cristelniță, care este familia lui. Familia pe post de cristelniță binecuvântată, în care copilul se plimbă pururea ca într-o apă originară, fără niciun fel de meteahnă de păcat. Greutatea nu este ce moștenim, ci unde perpetuăm moștenirile idioate pe care le avem.(Părintele Necula)
