S-a născut la începutul secolului al VIII lea, în Constantinopol. Din copilărie a cunoscut viața și învățătura tuturor sfinților prăznuiți în Biserica. A fost călugărit la vârsta de 16 ani. Cuviosul Ioan, văzător cu duhul, a zis la venirea Sfântului Stefan la mănăstire: “Sa te binecuvânteze pe tine Dumnezeu, fiule, și sa te facă vas de alegere”. Iar părinților lui le-a zis: “Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.
După multe nevoințe, Sfântul Stefan cel Nou se retrage la vârsta de 42 de ani într-o chilie atât de mica, încât cei ce au văzut-o au spus ca este mai degrabă un mormânt, iar nu locuință de odihna. Din Sinaxar aflam ca „aici petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare și de la umeri pana la mijloc era înconjurat cu alta cingătoare de fier pironit de amândouă părțile și pe sub brațe cu alta cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele și chiar sfântul culion și analavul cel purtător de cruci, asemenea și sfințita mantie a chipului monahicesc”.
Sfântul Stefan va lupta împotriva celor ce declarau ca icoana este un idol. Este perioada când împăratul Constantin Copronim (741-775) ii persecuta pe creștinii care cinsteau sfintele icoane. Așa se face ca multe icoane erau arse, îngropate, sfărâmate sau lăsate în locuri de necinste.
Pentru ca nu se arata credincios împăratului, este închis intr-un loc unde se aflau 342 de monahi, din diverse părți. Unii cu nasurile tăiate, alții cu ochii scoși, alții având mâinile tăiate, ca unii ce nu au iscălit împotriva sfintelor icoane. Potrivit Sinaxarului „unii arătau urmele bătăilor celor neasemănate pe care le luaseră de la chinuitori, răni care nu se tămăduiseră încă, iar alții se arătau ca nu au par, fiind tunși de păgânii arzători de icoane, și cei mai mulți aveau cinstita barba unsa cu smoala și arsa”. După multe încercări de a-l face pe Sfântul Stefan sa lepede credința cea adevărată, împăratul a poruncit uciderea lui.
Un alt călugăr a cerut bătrânului cuvânt de folos. Iar părintele Paisie i-a răspuns:
– Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu și vei avea pace în sufletul sfinției tale. Fă ce ti se poruncește, nu lucra nimic fără binecuvântare; când nu știi, întreabă; iar când nu ai pe cine întreba, roagă-te și Dumnezeu îți va arăta calea cea bună.
– Dar când sunt lăsat să aleg singur și nu știu care este voia lui Dumnezeu, ce să fac?
– Roagă-te stăruitor cu post și metanii, măcar trei zile și ascultă de glasul conștiinței. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este și voia lui Dumnezeu.
O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul și a cerut canon. Iar el i-a răspuns:
– Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți, zi „Tatăl nostru”, rugăciunea „Doamne Iisuse”, „Sfinte Dumnezeule”, „Crezul”, „Doamne ajută!” și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică înaintea multora.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc)
-Preot Olivian Sandu
