Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament . Numele “Agheu“ înseamnă “sărbătoare“, “cel ce sărbătorește“ sau “cel ce este sărbătorit“. Acesta s-a născut în Babilon, în timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani înainte de Hristos. Tânăr fiind, a mers la Ierusalim îndemnând pe Zorobabel și pe losua preotul sa reconstruiască Templul Domnului, prorocind ca noul Templu va avea o cinste mai mare decât a avut Templul ridicat de Solomon: “Si slava acestui templu de pe urma va fi mai mare decât a celui dintâi”, zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), aceasta pentru ca Mântuitorul Hristos avea sa intre în acest nou Templu. Sfântul Proroc Agheu încă din timpul vieții sale a putut vedea o parte din Templul ridicat de Zorobabel.
Sfânta Muceniță Suzana
A trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân și mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredința celor doi; a alergat la Hristos și a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinților ei, a împărțit toată averea la săraci și a slobozit din jugul robiei pe robii și roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbătești, și-a tuns părul și a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-și numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită.
Venise la mănăstire o maică. Socotind că e bărbat, a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, așa că maica aceea a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii și a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire și a mustrat pe stareț. Starețul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două fecioare și două diaconițe. Și lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconiță și a poruncit să fie stareță.
Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole și a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo și numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă dregătorului, a fost dusă înaintea lui și a fost supusă la felurite chinuri și la sfârșit a fost aruncată în foc. Acolo și-a dat lui Dumnezeu duhul.
Harnicul, leneșul și…ispitele
Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat: – Bunicule, cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca?
– Bineînțeles, că ar trage spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Exact…! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Când ești muncitor și harnic, mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător, diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
– Preot Olivian Sandu
