Crăciunul
Cel dintâi praznic împărătesc cu data fixă, in ordinea fireasca (cronologica) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numita in popor si Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuala a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștina, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Pastile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
Deși sărbătorită in toata lumea creștină, totuși, la început era deosebire intre creștinii din Apus si cei din Răsărit, in ceea ce privește data acestei sărbători. Astfel, in Apus, cel puțin de prin sec. III, Nașterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiții, după care recensământul lui Cezar August, in timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a întâmplat Nașterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). După Sf. Ioan Gura de Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam același lucru afirma, puțin mai târziu, si Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ținută de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a născut Hristos, spune el, este veche si universala.
De fapt însă, atât în Orient cat si in Occident Nașterea Domnului a fost serbata de la început la aceeași data, în legătură cu aceea a solstițiului de iarna, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o in funcție de data exacta la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie.
In ceea ce privește modul sărbătoririi, ziua Nașterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sărbători creștine, era prăznuită cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent încă din sec. IV), se făcea slujba in cadrul căreia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau împărătești, numite așa pentru ca la Bizanț luau parte la ele si împărații, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preoții si cântăreții) umblau, ca si azi, cu icoana Nașterii pe la casele credincioșilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufleteasca pentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăși era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiți in aceasta zi de corvezile obișnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atât in ziua Nașterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea tradiției, o păstrează până astăzi cărțile noastre de slujbă.
– Preot Olivian Sandu




